Atonement (Remuşcare *!?!) - 8/10 ~ Ultimele Filme vazute de DANEZIA

05 februarie, 2008

Atonement (Remuşcare *!?!) - 8/10

Prezentarea cam melodramatică a poveştii unei iubiri neîmplinite în perioada celui de-al doilea război mondial ar fi reprezentat momeala perfectă pentru Oscaruri… acum 10 ani de zile. Asta nu face neapărat filmul prost… ci pur şi simplu prea ciudat de îngrijit pentru a fi pe gustul meu. Ce să mai zic de finalul … pur şi simplu devastator?.

USA/ Engleza/ min 130

Filmele mari sunt cele capabile să te facă să descoperi o întreagă lume în aproximativ 2 ore. Din nefericire Atonement se limitează la a ne prezenta povestea unor poveşti…în care descoperim cum cuvintele pot fi mai distrugătoare decât cele mai teribile arme (bătăile tot mai ameninţătoare ale maşinii de scris din coloana sonoră… sunt mai mult decât explicite în a sugera acest lucru), sau cum dimpotrivă… ele pot crea acea fericire imposibil de atins în realitate.

În acest scop pelicula ne serveşte mai întâi iluzia unei epice demonstraţii a felului în care dragostea biruieşte totul (inclusiv timpul) ca apoi cu un cinism tipic britanic (cam greu cu finaluri fericite la Ian McEwan) sa ne aducă, pe final, bine de tot cu picioarele pe pământ. (Poate şi cu ochii în batiste :p).

Sincer toată chestia asta mi se pare doar un truc ieftin prin care un foarte banal film romantic primeşte o doză majoră de machiaj de artă pentru a ajunge în lista celor mai bune 5 filme ale anului.

Nu neg originalitatea ideii (chiar dacă şi romanul e suspect de plagiat)… şi nici modul minunat prin care firul epic e construit din combinarea diferitelor perspective ce privesc aceleaşi evenimente. Însă un remix genial parcă nu are nici o valoare atunci când materialul original are acel ceva ce te face să zici: … siguuur că da!.

Deci (:p) Mi-a plăcut foarte mult prima oră a filmului (45 m), impecabilă… poate prea. Ulterior ceva sâcâitor intervine pe măsură ce tonul filmului devine din ce în ce mai întunecat. Recrearea superbă din punct de vedere vizual al degringoladei ce a marcat retragerea Forţei Expediţionare Britanice de la Dunkirk (cu o foarte forţată scenă în care caii sunt împuşcaţi) deşi impresionantă este defectuoasă. Însă şi mai grav… finalul se bazează doar pe un extrem de brutal efect de „şoc şi groază” ce nu explorează mai mult ideea cărţii originale (o recomand la lectură… )

Mi-a plăcut la nebunie să o urăsc din toată inima pe tânăra Briony (jucată terifiant de bine de Saoirse Ronan), genul de personaj care te face să nu îşi doreşti niciodată să ai copii.

În rest… nu prea am muşcat la vrăjeală. Sper ca membrii academiei să dovedească aceeaşi circumspecţie.

*Notă: O altă traducere aberantă a titlului unui film. Şi toată lumea o dă cu Remuşcare în sus, Remuşcare în jos… eu… vă zic un singur lucru… incompetenţilor din mass-media şi celor care vă faceţi…. că faceţi treabă în promovarea filmelor:

BYTE MY SHINY METAL ASS

Atonement în contextul operei lui Ian McEwan înseamnă doar un singur lucru: PENITENŢĂ.

Subtitrare aici (RegieLive)


2 comentarii:

Lucs spunea...

Foarte bun filmul. Am gasit postul dvs. cautand coloana sonora scrisa de Dario Marianelli. Sunt de acord ca traducerea/adaptarea in limba romana a titlului este cam "fortata"; traducerea gasita pe site-ul indicat si de catre dvs. in postul dedicat filmului este jenanta insa.
Am sa revin pe blogul dvs.
Toate bune !

Anonim spunea...

Sincer filmul a plictisit pe alocuri,insa una peste alta o poveste buna(o sa citesc si cartea).Am terminat de vazut filmul acum 5 minute si din intamplare cautand date despre el am ajuns aici.

 
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.