26 noiembrie, 2008

Sclav pe plantatia... Romania

Dragi candidaţi la funcţia de senator şi deputat în Parlamentul României,

Ma simt ca un tampit... de ceva vreme incerc sa imi dau seama daca inca mai sunt cetatean al Romaniei... daca inca am dreptul de a vota.

NU? Mi-am pierdut dreptul de a imi exprima constiinta?

De ce? Pentru ca învăt şi am viză de flotant? Vă e frică de cei care gândesc? Aveţi nevoie doar de voturile celor ce votează aşa cum le spune popa sau primarul?

Mama voastră de nesimţiţi... nu mă puteţi cumpăra cu un litru de ulei şi un kilogram de zahar şi acum o îmi luaţi dreptul la vot?

TĂRICENE... crezi că o călătorie cu trenul e o spagă mai bună? Mai ales când se face totul posibil ca studenţii să nu ştie de ea?

Vă urăsc... vă urăsc din toată inima cretinilor... mă enervaţi atât de tare, şi enervaţi pe atâti români atât de tare... încât sunt sigur că o sa aveţi parte de toate voturile pe care vi le doriţi...

Lasă că vine şi clipa voastră... furtuna de abia de acum o să se dezlănţuie!!!!

VINE ŞI RÂNDUL VOSTRU.... PORCILOR!!!

Citeste tot articolul si Comentariile!

20 noiembrie, 2008

The Dark Knight (Cavalerul Negru) -9/10

Al doilea film din seria ce reinventează personajul Batman traversează cu uşurinţă un zid ce părea inexpugnabil… e primul film cu eroi de benzi desenate ce are maturitatea şi consistenţa artistică de a fi mai mult decât divertisment spectaculos bazat pe efecte speciale.


USA/Engleză/ min 152

Hmm… şi acum câteva cuvinte despre Heath Ledger.


Jumătate Joker, jumătate as din mâneca, Ledger face rolul vieţii sale (iertată să îmi fie formularea neinspirată… intenţionat). E dureros faptul că acesta e ultimul său rol… şi e cu adevărat ironic faptul că acest actor a reuşit să se descătuşeze cu adevărat doar sub masca şi machiajul Jokerului. Poate că toţi „băieţii frumoşi” îşi pierd de fiecare dată complexitatea de fiecare dată când se uită în oglindă… şi Heath Ledger chiar a putut da totul… odată ce rolul său nu mai implica nimic din aspectul fizic. O fi ea frumuseţea superficială, dar poate că şi felul în care ne privim sau îi privim pe alţii… poate duce la superficialitate şi sub ceea ce ascunde pielea.


Am descoperit o redare perfectă şi ireal de credibilă a unui personaj malefic… cu un detaliu şi o adâncime a expresiei cu adevărat terifiantă. Jokerul e credibil… , e nebunie, emite rău, dar în acelaşi timp e uman… chiar dacă e umanitatea în cea mai redusă formă a sa. Şi cu toate acestea, sarcasmul… ironia şi umorul său întunecat… nu trec fără să nu rezoneze, nu ne dezgustă, ci ne pun pe gânduri.

Jokerul e starul acestei pelicule, e ceea ce te face să revii… să vrei să îl mai vezi odată… şi Ledger ar fi luat cu siguranţă Oscarul pentru Cel mai bun rol indiferent de circumstanţe. În schimb vom avea nişte Oscaruri foarte triste... şi e atât cinic faptul că tragedia personală a unui om e o neaşteptată mină de aur pentru producătorii acestui film, nu de alta dar…

1 miliard de dolari încasări pentru un filmul nu se ridică prea mult deasupra nivelului (oricum ridicat) impus de Batman Begins mi se pare exagerat. Ce nu poate fi exagerat e interesul oamenilor, captivaţi de drama şi injusteţea aceste morţi, şi dorinţa lor de a vedea acest ultim rol. De aici şi vizionarea… aproape ca un pelerinaj… şi în general toată agitaţia ulterioară ce a înconjurat filmul…


Un film ce până la urmă e doar un Blockbuster…hmmm… unul destul de bun, acţiune non stop, suspans… punct culminant peste punct culminant… şi o decenţă în utilizarea efectelor computerizate.

Nu mi-a plăcut în schimb banalitatea ce caracterizează celelalte colţuri ale triunghiului de putere al peliculei … Christian Bale, Aaron Eckhart (Bruce Wayne / Batman, Harvey Dent / Two-Face) par atât de palizi prin comparaţie în duelul lor minuscul…

În plus am o mică nemulţumire legată de unele scene de acţiune (inclusiv o extrem de gratuită expediţie în Hong Kong) ce bat undeva spre James Bond…(era Brosnan).

RIP

Citeste tot articolul si Comentariile!

(1984) Once Upon a Time in America (A fost odata in America) -10/10

Admirat la Cannes, apoi editat cu sălbăticie… şi dat uitării, A fost odata in America ajunge să fie redescoperit de fiecare dintre noi... şi reapreciat la adevărata lui valoare: poate cel mai bun film al anilor 80.

USA/Engleză/ min 229

Este greu de descris caruselul de emoţii ce mi-a fost produs de revederea filmului „A fost odata in America”... de fapt ideea că îl revăd îmi e puţin vagă. Am doar bănuială că aş mai fi văzut acest film cândva... poate la televizor... acum mulţi ani. Unele scene mi s-au părut cunoscute (ireal de amuzantul schimb de copii)... aşa că dacă am mai văzut odată acest film, aş putea să bag mâna în foc că am văzut doar acea versiune trunchiată ce nu a impresionat pe nimeni, nicioadată.

În principiu poate e pentru prima oară când văd cu adevărat... Once Upon a Time in America… şi descoperirea nu putea să nu fie mai frumoasă. Nu de alta dar mi-a plăcut atât de mult, încât nu mi-ar fi greu să îl detronez pe „Naş”, de pe tronul filmului meu favorit cu gangsteri.


Pelicula lui Sergio Leone are de toate… e cronica vieţii unor grup de gangsteri evreii… de la începuturile sincere ale copilăriei, prieteniei… primele iubiri sincere (sau nu), primele lovituri… maturizarea prin violenţă, sex… lupta pentru putere, suspiciuni, trădarea… şi finalul unor revelaţii cutremurătoare, ce te lasă dincolo de a îţi mai putea dori răzbunarea.

E oare America anilor 70… şi ceea ce este ea astăzi chiar aşa: întruchiparea celor mai îndrăzneţe visuri ale unui mafiot drogat din perioada prohibiţiei? Oare viitorul nostru, a României… va aparţine şi el unor astfel de oameni: cei mai deştepţi, nemiloşi şi norocoşi dintre şmecherii zilelor noastre? Ne vor predica ei peste 20 de ani… moralitatea, dreptatea… adevărul?


Astfel de gânduri te fac… să trăieşti şi să simţi totul prin pielea personajului jucat magnific de Robert De Niro, să simţi furia… strângându-se în tine şi tu strângând revolverul tot mai puternic… ca apoi… să priveşti cu detaşare maşina de gunoi realizând poate cel mai puternic act de justiţie pe care mi-a fost dat să îl văd vreodată.

Aproape perfect (minus… lipsa de chimie cât se poate de evidentă între De Niro şi Elizabeth McGovern).

Citeste tot articolul si Comentariile!

19 noiembrie, 2008

(1984) Amadeus -10/10

Deşi poate cel mai obscur dintre marii câştigători ai Oscarurilor (Cel mai bun film + alte 7 statuete), Amadeus e un film extraordinar capabil de a răsplăti aşa cum trebuie răbdarea si interesul de al îl urmări aşa cum se cuvine.

USA/Engleză, Germană, Italiană/ min 180

Dacă ai ascultat muzică clasică şi cu alte ocazii decât vizionarea desenelor animate… şi e măcar o bucăţică din ea ce îţi place la nebunie (in cazul de faţă… Dunărea albastră şi Primăvara) atunci nu sunt motive să nu îţi placă la nebunie Amadeus. Fan al muzicii clasice… şi al lui Mozart? Atunci aceasta e o vizionare absolut esenţială…

Amadeus? Un film despre Mozart?... uhh… sună plictisitor nu-i aşa? Aşa a zis şi Milos Forman atunci când i s-a propus să vadă piesa lui Peter Shaffer… câteva zeci de minute mai târziu… nu îşi mai dorea decât un singur lucru… să realizeze acest film. De asta vă recomand să nu cădeţi pradă prejudecăţilor… şi să judecaţi recomandarea mea doar după ce aţi văzut acest film până la capăt.

Să vă dau câteva motive:

  • În primul rând muzica… selecţia e absolut superbă… şi pe deasupra e minunat să descoperi o viziune atât de puternică asupra geniului şi a felului în care a fost compusă această muzică… divină ;)
  • F. Murray Abraham vs Tom Hulce (Salieri vs Mozart) două roluri magnifice ce au fost amândouă nominalizate la Oscarul pentru Cel mai bun rol. Cine a fost mai bun?... doar voi puteţi decide.
  • Scenariul lui Shaffer, ce nu urmăreşte acurateţea istorică… ci ideea unei istorisiri cât mai interesante şi captivante… ce crează un personaj unic: Salieri prins intre propria lui mediocritate, admiraţie, gelozie… ură şi răzbunare faţă de ceea ce consideră injusta creaţie a lui Dumnezeu (de unde şi titlul filmului)
  • Compoziţia extrem de puternică a lui Milos Forman, cel mai bun film al său fără doar și poate.

Vizionare plăcută!

Citeste tot articolul si Comentariile!

Futurama: Bender's Game -9/10

Pentru mine, acesta este filmul Futurama pe care îl aşteptam de atâta vreme, o parodie excelentă a genului fantasy… de la Dungeons and Dragons şi până la Tolkien şi al său Lord of the Rings.

USA/Engleză/ min 90

Pur şi simplu… asta era Futurama de care îmi era dor. Glume inteligente non-stop… şi un scenariu cu adevarat „supranatural”, capabil de satiră, sarcasm sau autoironie.

Oricum… fani ai Dungeons and Dragons, fiţi fericiţi: parodia nu e răuvoitoare.. dimpotrivă e un omagiu minunat adus jocului şi creatorului sau... iar glumele o să fie cu mult mai spumoase şi interesante pentru voi.

Cat despre Lord of the Rings... hahaha!!! Futurama ataca… şi atacă cu virulenţă şi lipsă totală de pudoare. Am râs până la lacrimi şi m-am distrat la nebunie.

După părerea mea acest film la fel de amuzant ca şi cele mai bune episoade ale serialului. Sunt un fan fericit,... am fost încântat, m-am distrat, m-am amuzat... mi-a plăcut enorm şi îl recomand din toată inima.

Citeste tot articolul si Comentariile!

Futurama: The Beast with a Billion Backs -8/10

Deşi nu la fel de amuzant ca primul film din noua serie Futurama, Bestia cu un milion de… (hihihi), are parte de o poveste bine scrisă ce o să fie pe placul tuturor fanilor serialului.

USA/Engleză/ min 90

Ca de obicei… divertisment de calitate pentru cei mai inteligenţi (si mai tocilari) dintre noi… chiar dacă de data aceasta povestea e cu adevărat greu de înţeles (şi de plăcut) pentru oricine nu a văzut serialul.

Totul începe de la ruptura în spaţiu-timp creată de nenumăratele copii ale lui Bender… din primul film, şi din fericire… această ruptură nu e menită să distrugă universul… ci e o cale de comunicare cu un alt univers… si o fiinţă extrem de singuratică ;) ce găseste acum ocazia de a avea o relaţie (deloc sănătoasă… de unde şi titlul cu aluzii sexuale) cu toţi locuitorii universului Futurama.

Mie unul mi-a placut… yupee!!!

Citeste tot articolul si Comentariile!

18 noiembrie, 2008

(1963) Cleopatra -6/10

Elizabeth Taylor, erotismul… decorurile, costumele, grandioasele bătălii… nu pot totuşi compensa extravaganţa ridicolă a unui film… a cărui multe scene au fost turnate fără un scenariu în adevăratul sens al cuvântului. O peliculă cu multe poticneli, lungă şi plictisitoare… atâta timp cât lipsesc extravaganţele. O varză… chiar dacă poate cea mai minunată, aurită şi lăudată varză pe care o să o vedeţi vreodată.

USA/ Engleză /min 240 – 320

Cleopatra e capabilă să ne dea o idee clară asupra Egiptului. O societate în care faraonii nu ezitau în a îşi satisface gloria de nemurire prin extravaganţe, făcută cu cheltuieli enorme, eforturi faraonice…

Sfârşitul unei ere… epoca de aur a Hollywoodului.

Filmul e uimitor şi în prezent… dar nu prin valenţele artistice (mediocre de altfel) ci doar prin dimensiunile sale cu adevărat strivitoare şi irepetabilitatea unui astfel de efort în prezent. De altfel pelicula nu te poate pune pe gânduri decât prin nelămurirea… ce oare le-a trecut oamenilor ăştia prin cap de s-au apucat de aşa ceva?

În rest.. opulenţă, un triunghi amoros cu adevărat remarcabil… şi un scenariu atât de lung, încurcat şi puţin axat pe Cleopatra în sine, încât atunci când ajungi la sfârşit nu prea ai cum să îţi mai aduci aminte cum a început totul.

Până la urmă o vizionare… foarte plăcută… chiar dacă enervant de confuză şi lipsită de scop.

Citeste tot articolul si Comentariile!

(1988) Krótki film o zabijaniu (A Short Film About Killing) -9/10

Această scurtă poveste despre a ucide nu este nici pe departe o vizionare plăcută, avem parte un film urât, extrem de dificil… dar care tratează în mod just un subiect pe măsură. În acelaşi timp…chiar dacă dificilă, consider esenţială şi o astfel de experienţă, emoţiile transmise sunt puternice… coşmarurile la fel şi până la urmă filmul te captivează… şi îţi dă serios de gândit.

Polonia/ Poloneză/ min 84


Notă:

Filmul se adresează doar unui public matur cu adevărat matur… şi nu vorbesc aici de vârstă. Vizioanare esenţială pentru orice împătimit de filme.


Cu 24 de minute mai lung decât episodul original din Dekalog, mini seria capodoperă a lui Krzysztof Kieślowski, Krótki film o zabijaniu reuşeşte o mult mai puternică exprimare a ideii că a ucide este total injust… atât ca acţiune individuală, cât şi ca acţiune „legitimă” a unui stat.

Stanley Kubrick era de părere că Dekalog e poate unica capodoperă de care îşi poate aminti în ultimii ani. Din păcate… A Short Film About Killing, pierde destul de mult prin detaşarea de conceptul miniseriei… decât câştigă prin explorarea mai adâncă a poveştii.

Mi-as fi dorit o prezentare mai adâncă a personajului şi a umanităţii şoferului de taxi, dar din păcate filmul se limitează la o expansiune ce urmăreşte doar o mult mai meticuloasă explorare a avocatului. Cine ştie… poate că odată şi odată… trioul va fi completat cu adevărat într-un film… mai lung despre a ucide.

Ca de obicei o să mă abţin de la a povesti filmul şi o vă mai vorbesc puţin despre stilul vizual cu totul deosebit al filmului, apăsător… sugerând genul de societate bolnavă, nefuncţională capabilă e a ucide… cât şi despre efectul politic imediat al acestei extrem peliculei cu un mesaj extrem de puternic: suspendarea pedepsei cu moartea in Polonia (pedeapsă abolită ulterior).


Poate că asta spune mai multe… decât orice cronică.

Citeste tot articolul si Comentariile!

15 noiembrie, 2008

WALL.E -10/10

Regăsim cu plăcere magia filmului mut… în primă parte cu adevărat fascinantă a celui mai bun film CGI de până acum. Animaţia computerizată e acum destul de matură pentru a fi capabilă de capodopere… şi WALL.E ar fi fost cu adevărat o capodoperă dacă şi cealaltă jumătate a filmului ar fi pe măsura începutului.

USA/ Engleza/ min 89


E oare WALL.E perfect ? Mi-as fi dorit ca acesta să fie cazul… dar poate că mai trebuie să mai aşteptăm puţin până la prima capodoperă cu adevărat nemuritoare a erei digitale.

Şi totuşi…

Să pornim de la un articol de pe Realitatea , regret că am lăsat un comentariu acolo (e prima şi ultima oară) mai ales pentru că nu a fost publicat. Nu cred că ironia… e motiv de cenzură, dar idioţii merită trecuţi cu vederea.

Ideea în sine e simplă : Wall.E o să câstige sigur Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie (în asta constă inutilitatea articolului), însă contează mai mult faptul că Disney se dă peste cap pentru a obţine nominalizarea acestui film la Oscarul CEL MARE (Cel mai bun film). Să nu uităm totuşi că ultimul film de animaţie nominalizat a fost Frumoasa şi Bestia (1991).


Poate Wall.E repeta performanţa ? Poate… şi chiar mai mult… chiar poate căştiga. De ce ? Păi poate şi pentru că e un film al naibii de bun. Are ceva pentru toţi… fără a coborâ la cel mai mic numitor comun şi… are mesaj şi substanţă fără a fi elitist sau superior. În plus avem parte aici de o realizare artistică şi tehnică cu adevărat uluitoare.


Filmul îţi spune multe fără cuvinte, e dinamic fără a fi agasant, e distractiv fără glume idioate… şi curge atât de bine pe multiple planuri.

Un roboţel, pe care o omenire în colaps a uitat să îl dezactiveze (sau care prin inteligentă a reuşit să supravieţuiască…), regăseşte ideea de umanitate… scormonind prin gunoaie… şi admirând un film vechi, unul chiar foarte prost (pentru ca ironia să fie completă). Un roboţel ciudat… ce se îndrăgosteşte de o roboţică perfectă. Impreună… vor salva ce a mai rămas din omenire… de sub dominaţia mecanică şi autoritară a unei utopii consumeriste. A brave new world?

Copii vor reţine din mesajul ecologist, ideea de putere a prieteniei. Adolescenţii vor vedea în plus iubirea…, adulţii vor vedea toate astea, se vor bucura pentru că cei mai mici se distrează şi poate se vor gândi de două ori la lumea pe care o vor lăsa moştenire.

Unii dintre noi… vor avea coşmaruri…


E totuşi un film postapocaliptic… şi cu un fior rece pe şira spinării mă gândesc la 28 days late sau I am legend. Iar aluzia filmului e subtilă… şi calculată. Ziua… o lume lipsită de oameni… e intersantă… are farmec… e fascinantă. De abia nopţile scot la iveală iadul. Din fericire Wall.E e un roboţel… pentru care nopţile nu există. Şi oricum… închis în adăpostul său plin de comori… şi alături de gândacul său nu are nevoie să simtă nopţile pline de fantome ale unui astfel de Pâmânt.

Dar aveţi răbdarea să priviţi din nou filmul… şi să fiţi atenţi la micile detalii, acum că a ieşit DVD-ul vă puteţi şi opri la ele. Vă las plăcerea să descoperiţi cât de întunecată e cu adevărat fundalul din Wall.E şi vă provoc cu un simplu exerciţiu de logică.

După cum vedem… din animaţia de pe final, AXIOM e singura navă ce se întoarce înapoi pe Pământ. AXIOM nu e navă de salvare… ci o navă de croazieră (cea mai luxoasă din flotă)… restul coşmarului e la dispoziţia voastră.


Dacă ne rezumăm totuşi la nu a gândi atât de mult.. WALL.E e o satiră minunat, ironică adeseori… acid de sarcastică. Capodoperă poate nu, perfecţiune nici pe atât şi totuşi e un film atât de minunat

Citeste tot articolul si Comentariile!

14 noiembrie, 2008

(Oldie 1968) 2001: A Space Odyssey (2001: O odisee spatiala) -11/10

O cronică de care încă mă feresc să mă apuc cu adevărat. Nu de alta dar acesta este filmul meu preferat… şi încă nu îmi dau seama de ce îmi place atât de mult. Oare nu am spus destul deja?

USA/ Engleza/ min 160

Poezie, artă, religie… imagine şi sunet… simfonie… o iluzie a unui viitor când utopic, când apocaliptic (vezi 2010) atât de îndepărtată de realitatea prezentului… dar care părea atât de aproape şi atât de real pentru visătorii anilor 70.

Poate că iubesc atât de mult acest film… deoarece urăsc prezentul… de fapt viitorul (suntem în 2008 până la urmă). Simt că fac parte dintr-o generaţie ce a dezamăgit speranţele şi visele unei generaţii cu adevărat extraordinare. Cea care a reclădit lumea după al doilea război mondial, cea care a pus un om pe lună… cea care a construit… drumuri, baraje, blocuri. Mă simt strivit de ea şi neputincios...


Fac parte dintr-o generaţie ce e şi mai departe de drumul către stele, ce nu a fost capabilă să rezolve nici o problemă a umanităţii… foametea, războiul, bolile, sărăcia, analfabetismul şi lista poate continua. O generaţie de consumişti… ce ne petrecem timpul în trafic şi mall-uri … fascinaţi de lucruri material şi bling ce a cucerit un singur spaţiu: cel virtual.

Sincer aş da internetul, messengerul, blogurile… chiar şi wikipedia, pentru puţină paranoia a războiului rece. Poate că nu gândesc deloc matur… dar vreau navele interplanetare, misiunile spre Jupiter şi mai departe, staţiile spaţiale… banalitate zborurilor spaţiale… nu îmi e frică nici de computerele gânditoare, schizofrenice capabile să ucidă.


Gradoarea filmului… felul său distant şi rece… mă fac să visez. Şi visez la imensitatea universului, la miile de lumi ce ne înconjoară… la cât de imens e totul şi cât de mici suntem noi. Şi sunt liniştit… şi generaţia anilor 70 visa la acelaşi lucru, îşi punea aceleaşi întrebări. Poate că nu i-am dezamăgit cu adevărat…


P.S.

Felicitări grupurilor de cercetători ce au publicat în această săptămână atât imaginea primei planete extrasolare, cât şi imaginea unui alt sistem solar. Priviţi cerul şi gândiţi pentru o secundă că din miile de stele pe care le vedeţi, cel puţin 25% au planete. Am început să le găsim de vreo câţiva ani. Am găsit 326!... cu tehnologia noastră primitivă. Şi creşterea e logaritmică… până la sfârşitul vieţii noastre vom fi găsit sute de mii… chiar milioane de planete.


Vom găsi viaţă în sistemul nostru solar (ori în sateliţii lui Jupiter, ori ai lui Saturn)… si apoi vom privi spre milioanele de planete… aşteptând un semn ce cred că nu va veni niciodată. Am minţit când am spus că îmi e dor de paranoia războiului rece…

Citeste tot articolul si Comentariile!

(Oldie 1939) Gone with the Wind (Pe aripile vantului) -10/10

E aproape ireal să descoperi ca un film vechi de 70 de ani are puterea de a emoţiona…, de a convinge şi poate cel mai important… să te facă să înţelegi că unele poveşti sunt destinate să biruie timpul.

USA/ Engleza/ min 233

1939… mi-am repetat în gând cifra, la începutul şi la sfârşitul filmului gândindu-mă la filmele contemporane, dar mai ales la ceea ce eram noi în stare să producem la acea vreme. Pe aripile vantului e un film extraordinar… chiar dacă faci abstracţie de vârsta sa, dar dacă pui în perspectivă totul, nu poţi să nu rămâi impresionat de faptul că acum 70 de ani Hollywood-ul era capabil de astfel de creaţii mitice.

Un film nemuritor, despre iubire… şi despre războiul de secesiune, din punctul de vedere al sudului. O poveste despre iluzii, faţa hidoasă a războiului şi speranţă (multă speranţă la mai bine) ce nu putea fi mai nimerit în crunta realitate a celui de-al doilea război mondial. Nu e greu de înţeles de ce filmul a rulat 4 ani în continuu în Londra sufocată de Blitzkrieg.

Din punct de vedere al criticii, filmul e imposibil de atacat… nu prea ai ce să îi reproşezi din punct de vedere artistic. Până şi limitele tehnice ale efectelor speciale din anii 30 nu apar vizibile decât foarte rar.

Problema este chiar abordarea sudistă a unor probleme serioase: cauza războiului de secesiune, reconstrucţia, sclavia. Sudul nu a pierdut războiul degeaba… şi totuşi nu e greu să nu te identifici cu oameni ce au crezut şi au luptat pentru o cauză greşită. Abordarea romanţată a unui stil de viaţă bazat pe sclavie… stereotipurile rasiale frecvente din film şi pur şi simplu ideea în sine de a trece cu vederea realităţile oribile ale vremii… sau de a justifica în orice fel punctul de vedere al sudului, sunt pentru mine lucruri de neacceptat.

Pelicula e nemuritoare… însă din păcate şi multe dintre ideile ei. Din fericire după 70 de ani, SUA au dat examenul final de maturitate. Felicitări Barack Obama.

Citeste tot articolul si Comentariile!
 
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.