31 octombrie, 2006

SAW III (Puzzle mortal 3) 5/10

"Desi cu mult mai ingrozitor si sadic decat precedentele filme ale trilogiei, SAW III o sa ii dezamageasca pana si pe cei mai inraiti fani... pentru ca pur si simplu nu mai este amuzant"

USA /Engleza/ min 107

Gen:, Horror

(titluri alternative "Saw 3" )

Saw III, este cu mult peste filmele precedente ale seriei... personajele sunt gandite si jucate mai bine, scenariul e decent, capcanele si "jocurile" sunt si mai pline de imaginatie... insa lipseste acel lucru care sa te faca sa zici WOW!

Probabil ca e si uzura aceasi idei reinventate pentru fiecare Halloween, sau poate gandul ca la un momendat chiar se exagereaza in goana dupa bani, orice ar fi, scenele de incredibila violenta si cruditate si-au pierdut in mod clar efectul...

Saw III este in mare parte plictisitor si enervant!!!

(Poate ceea ce salveaza filmul de la penibil... din punctul meu bolnav de vedere, este scena operatiei pe creier... )

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

26 octombrie, 2006

An inconvenient truth 10/10

"Pentru ca si un pamant rotund si care se invarte in jurul soarelui a fost la vremea lui un adevar ce nu convenea..."

USA (Participant Productions– release UIP)/Engleza/ min 100

Gen: Documentar

In acest film-documentar, Al Gore incearca sa aduca in atentia tuturor, ceea ce comunitatea stiintifica (cea reala... nu pseudoexpertii si purtatorii de cuvant ai BIGCORP Inc.) se chinuie de atata vreme sa spuna... schimbarile climatice sunt reale si se intampla ACUM.

Asta pentru ca, desi 100% din lucrarile stiintifice demonstreaza ferocitatea si viteza fenomenului in mass media mai mult de jumatate din reportajele pe aceasta tema... tind sa se indoiasca de problema, doar pentru ca e vorba de un adevar ce nu convine multora.

Acum toata lumea are ocazia sa urmareasca argumentele si opiniile celor mai reputati oameni de stiinta din lume, prezentate de cel care trebuia sa fie urmatorul presedinte al Statelor Unite, intr-o maniera atractiva, interesanta si presarata cu umor.

Tot ce imi doresc e ca istoria sa nu se repete si avertismentul lui Al Gore, sa nu ramana neauzit... asa cum si vorbele lui Churchill, Eisenhower si Murrow au ramas la vremea lor. Riscul e ca de data asta... sa nu mai fie nimeni care sa remarce... "cat de tampiti am fost".

Subtitrare aici

P.S. Orice comentarii de genul „ManBearPig” sunt destinate automat stergerii, vedeti documentariul, cititi datele stiitifice... si apoi mai discutam.

Citeste tot articolul si Comentariile!

22 octombrie, 2006

Fearless (Fara teama) 7/10

"Ultimul film al lui Jet Li, iese din tiparul obisnuit al filmelor asiatice ... prin luptele extrem de bine realizate, mesajul si morala pe care doreste sa o promoveze, dar si prin recreerea fidela a atmosferei Chinei de la inceputul de sec.XX. Din nefericire partea mediana curge destul de greoi"

China (Hong Kong), USA (Rogue Pictures– release Rogue Pictures)/Mandarina, Japoneza, Engleza / min 105

Gen: Actiune, Drama, Istoric, Biografic

(titluri alternative " Huo Yuan Jia "Jet Li's Fearless " )

Daca ar fi sa ne luam dupa campania de promovare... acesta ar fi "filmul de retragere" a lui Jet Li. Si daca e chiar asa, atunci... acest "meci de retragere" e unul reusit.

In Fearless, Li intra in pielea luptatorului (devenit legendar) de arte martiale Huo Yuan Jia, cel care le-a adus in era moderna si cel care a definit adevaratul spirit al acestora... asa cum il cunoastem astazi (eliminand toate traditiile barbare ale trecutului). Cu toate acestea aceasta filmul nu e o biografie in adevartul sens al cuvantului, existand diferente majore fata de adevarul istoric.

Insa tranzitia intre crudul ev-mediu si modernitatea occidentala pare sa fie adevaratul subiect al filmului, si o sa descoperiti cu surprindere cat de mult se schimba totul in cativa ani. (Aluziile la China de astazi, ce trece printr-o noua etapa exploziva de transformare fiind sarea si piperul unei povesti ce altfel ar fi doar un pretext pentru nenumarate ocazii de cafteala).

Si luptele... in cel mai real si violent sens posibil sunt destule, mai ales in prima parte a filmului. Sunt superb realizate si filmate cu un ritm pe care nu il credeam posibil... ufff nemaipomenit.

Apoi urmeaza partea sa ii zic mai de "arta" a filmului, intervin noianul de probleme morale... reintoarcerea la natura, adevarata dragoste (etc)... ca apoi sa reintram in actiunea ce finalizeaza duelul cu cei patru luptatori straini (cel pe care il vedem si la debutul filmul). In cazul asta ma gandesc cu groaza cam cat de plictisitor ar fi fost filmul in versiunea originala de 150 de minute....

Ne fiind nici biografie propriuzisa si nici bataie continua pe rupte... Fearless nu convinge, desi filmul e superb din punct de vedere tehnic cat si vizual. Il recomand chiar daca unii (cei care nu apreciaza neaparat...ahh!.. chestiile adanci) vor dori sa dea la un moment dat Fast-Forward (spil.. pana cand apare tipul urias in halat galben).

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

20 octombrie, 2006

The Departed (Cartita) 10/10

"Intr-un singur cuvant... grozav. De multa vreme nu mi-a fost dat sa vad un film atat de bun (lasand la o parte.. violenta, injuraturile si ritmul excelent al actiunii ce sunt aduse la o noua culme). Aproape de perfectiune..."

USA (Warner Bros.– release Warner Bros.)/Engleza/ min 152

Gen: Actiune, Drama,

(titluri alternative: "Infernal Affairs")

Pentru a nu strica nimic din farmecul filmului... povestea o pot rezuma asa: lupta pentru supravietuire dintre doua cartite: una crescuta si introdusa cu grija de mafiotul irlandez Costello (Jack Nicholson) in interiorul politiei statale din Boston si cartita infiltrata de catre capitanul Queenan si ajutorul sau Dignam in cercurile aceluiasi mafiot. Un duel care pe care, intre Billy Costigan(Leonardo DiCaprio) si Colin Sullivan (Matt Damon).

Si pentru ca nu ma lasa inima sa scriu... valuri de laude, o sa caut nod in papura filmului si o sa zic ca:

1. veriga slaba a distributiei stelare a filmului este Vera Farminga ce... nu impresioneaza in rolul coltului feminin al triunghiului amoros pe care il banuiti deja (poate ca si rolul e de vina).

2. filmul cateodata devine confuz si te baga suspect de mult in ceata (ceea ce pana la urma e un lucru bun, in comparatie cu scenariile superprevizibile de azi)

3. filmul e putin cam lung... pentru gustul meu (insa in mod logic filmele super lungi iau si kila de oscaruri).

4. seria de impuscaturi de pe final... pare si e fortata. (insa e un bestial punct culminant, pentru o poveste care te tine in tensiune si suspans).

5. faptul ca este filmul recicleaza fara rusine la fel de genialul film asiatic (Hong Kong)... : Mou gaan dou (Infernal affairs)

In rest aplauze si plecaciuni pentru geniul lui Martin Scorsese. Superba realizare ( o capodopera in stilul filmelor cu mafioti de pe vremuri!!!)... si asta e cu siguranta primul (si unicul) candidat serios la Oscarurile de la anul!

De vazut... recomanda DANEZIA!

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

17 octombrie, 2006

Snakes on a plane (Avionul cu serpi) 8/10

"Poate cel mai grozav film de categorie B, pe care l-am vazut in ultimii 10 ani de zile, incredibil de distractiv si de cretin, plin de scene ingrozitoare dar care te fac sa razi in hohote"

USA (New Line Cinema– release New Line Cinema)/Engleza/ min 105

Gen: Actiune, Horror (!)

(titluri alternative "SoaP"; "Venom":"Anaconda 3": "Pacific Air 121" )

Sa nu te astepti ca "avionul cu serpi" sa fie mai mult decat un film cu un avion plin cu serpi. Nu de alta dar cineva spunea ca asta e cel mai bun film... despre un avion plin cu serpi... si daca nu e destul de convingatoare afirmatia mea (facuta in spiritul logic al scenariului filmului), asta e cel mai bazat film cu si despre avioane (de linie) facut vreodata.

Ideea e asta... un mare mafiot din Hawaii decide sa lichideze unicul martor ce il lega de locul unei crime, umpland ochi cu serpi avionul cu care acesta se duce la Los Angeles sa depuna marturie impotriva lui. (dap !... : D !? )

In toata afacerea asta Samuel L. Jackson, joaca rolul agentului FBI care trebuie sa protejeze martorul... dar sa si salveze mare parte din omuletii din avion.

Dar povestea scenariul... conteaza prea putin... deoarece aveam aici un clasic al filmelor "POP CORN", o aventura extraordinara, facuta in stilul si spiritul filmelor de alta data. Teroarea, proastia si rasul in hohote nu s-au mai "incolacit" niciodata intr-un ambalaj atat de captivant.

Un film superb, tocmai prin idiotenia lui... de vazut! (asta daca cumva nu ai frica de serpi... sau poate ca merge si in cazul asta)

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

16 octombrie, 2006

World Trade Center 6/10

"dezamagitor, enervant, plictisitor pana la ultimul hal, insa pe alocuri emotionant si destul de sincer... un film despre despre un happy-end ce ignora o tragedie."


USA (Paramount Pictures– release UIP)/Engleza/ min 129

Gen: Drama, Istoric

(in Romania din 12-10-1006)

(titluri alternative "September"; "Untitled Oliver Stone/September 11 Project"" WTC" (?) )

Singurul lucru bun despre "World Trade Center", e ca pentru primele minute reda destul de bine atmosfera de confuzie si suprarealism a acelei senine zile de septembrie. De altfel chiar ai impresia ca o sa vezi ceva interesant... si apoi incredibil de repede... primul turn se prabuseste.

Dupa acea urmeaza o statica prezentare (filmul lui Porumboiu e actiune pura pe langa asta) a epopeii politistilor captivi sub daramaturile turnurilor (punctata de dese si inutile tranzitii catre dramele... de un jalnic patetism prin care trec familiile celor doi "norocosi").

Totul culmineaza cu o triumfala iesire la suprafata (destul de emotionanta totusi) acompaniata de o muzica pe aceasi tonalitate, ce vrea sa dea impresia unei victorii a vietii asupra mortii. (de fapt efectuata calcand ... pe cadavre in cel mai nesimtit mod posibil)

Oricum Oliver Stone reuseste cu o maiestrie perfida sa evite orice posibila conexiune politica, orice lucru maret pentru care sa se merite deschiderea mormantului ingrozitor al Turnurilor Gemene realizand doar o alta docu-drama cuminte si emotionanta numai buna de dat la aniversari nefaste ... un bun material de propaganda pentru Bush & Co. HURRAA!

Nimic mai fals, nimic mai dezgustator decat sa ignori mortile a mii de oameni... pentru un "feel good" happy-end.

Fluieraturile presei de la Festivalul de film de la Venetia sunt meritate... pacat ca nu am fost si eu la acea proiectie.

Subtitrare aici

P.S. Orice comentariu referitor la teorii ale conspiratiei si 11/9 va fi sters pe motiv de cretinism. (cu exceptia notabila a LIHOP-istilor, ce beneficiaza de lipsa de dovezi care sa sustina atat varianta lor cat si pe cea guvernamentala)

Citeste tot articolul si Comentariile!

14 octombrie, 2006

A fost sau n-a fost? 10/10

"A fost sau n-a fost, este un film mult mai adanc si inteligent decat ai ramane cu impresia dupa cronici si felul in care e promovat, insa in acelasi timp este destul de amuzant si captivant incat sa compenseze lipsa de actiune inerenta formatului ales de regizor. Cu toate acestea Porumboiu face greseala majora de a indeparta povestea de adevaratul sau substrat, incercand sa ii dea o dimensiune universala"

Romania (42 km film– release Tartan Films)/Romana/ min 89

Gen: Comedie, Drama

(in Romania din 29.09.2006)

(titluri alternative „12:08 East of Bucharest”, „1208_East_of_Bucharest”)

Ca vasluian imi e imposibil sa dau acestui film o alta nota inafara de 10/10... dar pe langa asta "A fost sau n-a fost" indeplineste bine criteriile mele pentru o astfel de nota. Filmul mi-a placut, a reusit sa ma emotioneze, sa ma enerveze (in sens pozitiv), sa ma faca sa rad si sa ma puna pe ganduri.... si o sa imi faca placere sa il revad de nenumarate ori.

Cu toate astea nu o sa evit si lucrurile cu care nu sunt de acord (pentru ca sincer nu a fost nimic din acest film care sa imi displaca). In primul rand consider partea introductiva mult prea lunga, in al doilea rand nu sunt de acord cu ideea ca o astfel de poveste paote fi aplicata oricarui oras mic de provincie din Romania. Consider o mare greseala aceasta generalizare cat si indepartarea fortata a unor elemente de specific local(atat ca denumiri, cat si de limbaj). Sincer m-a durut faptul ca nu s-a vorbit cu accent si regionalisme... si intr-o pseudo-romana literara ce in multe locuri a fost de neinteles, chiar daca sunetul a fost de calitate.

Pe de alta parte inteleg compromisul ce a trebuit facut pentru a face filmul accesibil si spectatorului strain. In schimb pentru cinefilul roman, indepartarea multora din lucrurile ce ar fi putut sa dea un farmec local inegalabil peliculei (ce totusi tipa din toti porii VASLUI) strica mult din placerea vizionarii.

De altfel, in lipsa acestei confuzii nu m-ar fi deranjat faptul ca Porumboiu a surprins aspectele cele mai putin placute ale orasului natal. Insa a pune egal intre VASLUI si Romania ca intreg... ceea ce multa lume (din strainatate) a invatat sa faca din acest film e o uriasa greseala. Sunt constient ca Vasluiul nu arata deloc bine la inceput de iarna... si mai ales pe la periferie si nu m-ar fi deranjat deloc daca ar fi fost prezentate si cadre mai urate... atata timp cat acel brad nu ar fi mascat (atat de convenabil) cuvantul VASLUI, din textul "Primaria municipiului VASLUI va ureaza: Sarbatori fericite"

/////end of flame/////

Acum de ce sa nu recunosc ca sunt mandru de Corneliu Porumboiu si de miracolul cinematografic pe care a reusit sa il faca cu bugetul minuscul de 200.000$:

Filmul nu pare sa sufere in nici macar un cadru de absenta unei finantari mai consistente.

Cele 89 de minute trec cu o incredibila viteza, avand in vedere ca a doua jumatate este extrem de statica...

Replicile sunt savuroase si bine construite; situatiile extrem de amuzante; personajele bine conturate (chiar daca sunt departe de originalele dupa care au fost inspirate); iar povestea curge cu usurinta si naturalete.

Si poate ca naturaletea este cuvantul definitoriu al peliculei. Totul pare real, palpabil si in acelasi timp... ireal si incredibil. Poate ca e doar efectul nemaipomenit de a vedea pe marele ecran strada pe care ai copilarit, clasa in care ai invatat si locurile ce iti sunt atat de familiare.

Mi-a placut la nebunie ideea geniala legata de neoanele din oras... a dat o dimensiune neasteptata filmului, cat si felul in care aparitia personajului de origine chineza raporteaza dintr-odata lumea pierduta si izolata a micului oras la realitatile lumii actuale.

Si daca e sa revin la neoane si la cadrele de la inceputul si sfarsitul filmului: cred ca nu se putea gasi o mai buna introducere si un mai reusit final.

Apropo... e adevarat ca in oras, unele neoane se aprind si se sting mai tarziu, insa poate cel mai ciudat Vasluiul se afla la 8 minute (diferenta fata de ora solara) de meridianul ce dicteaza ora UTC+2, insa la VEST. O coincidenta fericita... si poate chiar voita.

In final, sunt de parere ca filmul lui Porumboiu merita selectionat pentru a participa la Oscarul de la anul. Sansele de a fi nominalizar sunt desigur destul de reduse, insa daca printr-o minune s-ar realiza acest lucru sunt sigur ca "12:08 East of Bucharest" ar castiga "Best foreing language film". Are cu ce si de ce!

Subtitrare N/A

Citeste tot articolul si Comentariile!

10 octombrie, 2006

(Oldie 2001) Amélie (Le Fabuleux destin d'Amélie Poulain) 9/10

“Odata intrat in lumea magica a acestui film, nu mai ai nici o scapare… povestea elaborata, atmosfera incredibila si rolul exceptional pe care il joaca AudreyTautou sunt argumente extreme de seducatoare care te fac sa iti doresti ca acest vis sa nu se mai termine niciodata

Franta/Germania (Victoire Productions – release UGC Distribution)/Franceza/ min 112

Gen: Comedie, Drama, Romantic.

(in Romania sub numele de „Amelie” de... foarte multa vreme)

(titluri alternative " Amélie des Abbesses " " Amelie from Montmartre " " The Fabulous Destiny of Amelie Poulain")

Nu o sa mai incerc sa povestesc ideea acestui film... nu de alta dar se pare ca toata lumea a vazut pelicula asta inaintea mea. De altfel nici review-ul nu e mai usor de facut... nu de alta dar s-au spus deja toate lucrurile frumoase (ce puteau fi spuse) si s-au epuizat toate formularile inteligente si subtile (ce puteau fi folosite).

Motivele pentru care nu am avazut acest film la vremea lui... tin cel mai probabil de vizioanarea unui „trailer” destul de prost inspirat, si de o anumita greata pe care mi-o produsese supermediatizarea si interesul „criticilor”, cat si de o inerenta repulsie fata de anumite aspecte ale culturii franceze.

Din nefericire nu puteam sa ma insel mai tare, pentru ca Amélie e total opusul imaginii distorionate din capul meu, e o poveste sincera (chiar daca putin ciudata), emotionanta (fara patetisme), incitanta, amuzanta si cu care e imposibil sa nu simti o conexiune intima.

Scenariul este spectaculos si emana o serie de mici subpovesti (superb punctul de pornire ... creat de acea cutie cu amintiri, si de ce nu.... povestea gnomului ce vede intreaga lume) adiacente firului principal ce iti tin atentia captivata. Iar muzica si efectele speciale (revolutionare pentru acea vreme si care arata la fel de bine si astazi) nu pot decat sa intareasca impresia pozitiva pe care o face acest film.

Si totusi de ce nu 10/10.... pai pentru ca „Amélie” traieste intr-o nostalgie toxica, in care Parisul (mai precis Montmartre) e un mic oras in care fiecare se cunoaste pe fiecare, vecinii se intalnesc in aceeasi cafenea si cumpara de la acelasi comerciant de fructe. In care orice urma de mizerie urbana (gunoi, grafiti) a fost indepartata cu o obsedanta migala, si din care lipsesc atat turistii cat si imigrantii. Iar asta nu poate decat sa deranjeze... mai ales ca Montmartre e un cartier recunoscut pentru multiculturalitatea sa etnica.

In fapt, poate ca si atmosfera mirifica, stilul vizual si felul in care e vazuta lumea... sunt pana la urma o manifestare a personalitatii lui „Amélie” si probabil a felului in care viziunea lumii din jurul tau se transforma atunci cand esti indragostit. Dar daca asta e cu adevarat Amélie... atunci toata puterea ei de seductie, originalitatea si sarmul ei... dispar si ea redevine doar unul din cei 60 de milioane de francezi ce s-au inghesuit sa vada un film despre o Franta idealizata... ce pana la urma e doar aceasi tara inspaimantata de prezent si indragostita pe trecut... pe care ador sa o urasc.

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

08 octombrie, 2006

Jackass: Number Two 7/10

“Stupid, grotesc, magnific de simplu, incredibil de distractiv!

USA (Paramount Pictures– release Paramount Pictures)/Engleza/min 95
Gen: Comedie
(Deocamdata nedistribuit in Romania)
(titluri alternative " Jackass: The Movie 2" " Jackass 2: The Son of Jackass ")

Pentru un astfel de film, un review lung ar fi o jignire.... ideea e simpla:

1. (XY) o sa razi pe rupte, cu lacrimi si pana cand corpul o sa tipe de durere si o sa te tavalesti pe jos, urmarind cele mai nemaipomenite dureroase si umilitoare cascadorii pe care le-ai vazut vreodata! (de fapt cred ca stii la ce sa te astepti de la Jackass nu?)

2. (XX) e probabil cea mai dezgustatoare insiruire de stupiditati pe care ai vazut-o vreodata....(toti barbatii sunt niste porci)

Eu unul .... sunt de acord cu Jonny Knoxville: „FUCK ART, LET’S DANCE”, nu de alta dar sunt sigur ca si peste 100 de ani, oamenii se vor uita la filmul asta si vor rade/vomita/trage vanturi in costumele lor spatiale ... sau cine mai stie ce. Comedia (indiferent de doza de prost gust) e nemuritoare.

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

07 octombrie, 2006

Superman Returns 5/10

Un excelent blockbuster de vara, superb din punct de vedere vizual si al efectelor speciale, insa lipsit total de ritm si cu un scenariul juvenil si infestat de penibile simbolisme religioase”

USA (Warner Bros– release Warner Bros)/Engleza/ min 154

Gen: Actiune, Aventura, SF, Fantezie

(in Romania sub numele de „Superman Revine” din 14.07.2006)

(titluri alternative "Superman Reborn" "Superman V" "Superman 4" )

Superman a lipsit pentru cativa zeci de ani... pentru ca lumea nu a mai avut nevoie de el, de fapt America. Poporul america castiga (la mare distanta) razboiul rece, detinea o armata de invidiat si nu mai avea nevoie de un salvator... de un simbol al sperantei.

Acum se pare ca e nevoie din nou de el, insa Superman nu isi planifica bine zborul si revine dupa doar 5 ani de zile... in ceea ce pana la urma e trecutul, in pofida computerelor si a putinelor aluzii ce te-ar tenta sa te gandesti la prezent. Si asa „omul de otel” ajunge sa se lupte TOT cu fantomele trecutului... cu un Lex Luthor ce pare o caricatura pe langa „criminalii” de astazi desi este jucat superb de Kevin Spacey; incercand sa impiedice un plan cretin de „dezvoltare imobiliara”. (nea Luthor ar trebui sa ia lectii de la noi.... sa afle cum sa faci schimburi de terenuri fara sa distrugi juma de lume)

Ce m-a enervat foarte mult la acest film, a fost crearea unei mitologii religioase (cu o clara influenta crestina) in jurul lui Superman, si deturnarea sensului povestii: de la umanizarea unui extraterestru (ce este supraputernic DOAR in lumina soarelui nostru galben) in divinizarea acestuia. Si astfel nu pare aproape comic ca toata rasa „salvatorului planetei Pamant” este distrusa de ceva atat de trivial ca explozia unei planete.... cand in acest filmulet... o sa il vedem pe supereroul nostru facand lucruri ce depaseasc cu mult abilitatile lui originale.... „mai rapid ca un glont, mai puternic ca o locomotiva”. Acum Superman e omnipotent si nici macar [spoiler!!!] kriptonita nu il mai poate afecta.

Acum o sa las naibii filozofia si o sa zic ca am vazut filmul asta de 3 ori, in conditii diferite... si va asigur ca orice conversatie pe jumatate inteligenta poate sa iti distraga atentia de la tampenia ce se desfasoara pe ecran. Nu de alta, dar pelicula are un ritm greoi la inceput, este extrem de plictisitoare si poseda un final deprimant, ce reuseste sa stearga cu succes orice urma de impresie buna cu care ai putea iesi din cinematograf.

Superman Returns nu este nici amuzant si nici distractiv.... pentru ca se ia prea mult in serios si piseaza cu aberatii filozofice (de genul celor de mai sus), pe de alta parte nici un film serios nu este... pentru ca nu are cum... ideea ce motiveaza scenariul e (putin zis) copilareasca, si actiunea e presarata de variate momente ce frizeaza imposibilul (chiar in limitele destul de largi ale SF).

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

06 octombrie, 2006

Click 6/10

„Desi cateodata plictisitor, lipsit de originalitate (sau de bun gust), extrem de previzibil, imatur si innecat in clisee, Click are o particularitate ce lipseste majoritatii filmelor de astazi... scenariul e scris din suflet iar rolul principal e interpretat superb de un Adam Sandler ce face aici probabil cea mai buna prestatie din cariera”

USA (Revolution Studios– release Sony Pictures/Engleza/ min 107

Gen: Drama, Comedie, Fantezie.

(in Romania sub numele de „Click - Zapand prin viata” din 11.08.2006)

In mare parte povestea e asta: Michael Newman (!?) are o familie perfecta... insa este prea ocupat cu problemele de la serviciu (si cariera sa) pentru a avea timp sa descopere asta.... totul pana cand intra in posesia unei telecomenzi ce o sa ii schimbe viata.

[Spoiler]Daca Click nu ar fi avut un happy ending[spoiler/] si restul filmului s-ar fi desfasurat in tonul ultimei jumatati de ora... Adam Sandler ar fi avut o sansa buna pentru o nominalizare la Oscar (pe bune... eu de obicei nu ma insel cand e vorba de Academie). Din nefericire insa, restul filmului este destul de slab, presarat cu glume de k***t, momente penibile si pare o combinatie aberanta intre: “It’s a wonderful life”; „Back to the Future” “A Christmas carol” si „Groundhog day”.

Cu toate astea motivul pentru care nu o sa dau cu filmul de pamant este ca... m-a emotionat (si asta chiar ca e o realizare), poate si pentru ca in toata mediocritatea lui, Click este un film sincer si probabil inspirat dintr-o realitate cotidiana pe care nici decorurile SF nu o pot obscura.

Pentru cei care nu au vazut filmul... nu va luati dupa trailer, caci Click nu e o comedie propriu-zisa ci mult mai mult decat atat, iar momente amuzante (de o calitate indoielnica) sunt clar depasite de ceea ce pana la urma e o poveste menita sa te faca sa plangi.

Iar acum.... pentru cei care au vazut filmul: cat de penibila a fost faza cu bicicletele?.... pentru ca la o adica... cat naibii poate sa coste o bicicleta pentru copii? 70$ (max), si in orice caz mult mai putin decat o poseta.... Dar asta e... cateodata mi se pare ca Hollywoodul e pe alta planeta. (Planet corny)

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

05 octombrie, 2006

0383574 (Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest) 6/10

„Cateodata lent, lipsit de originalitatea si spiritul primului film al seriei, si poate mult prea lung pentru ceea ce nu este pana la urma decat trailerul Piratilor 3, DMC este totusi unul dintre cele mai interesante si captivante pelicule din ultima perioada... fiind umplut pana la refuz cu efecte speciale si scene superbe de actiune”

USA (Walt Disney Pictures – release Buena Vista International/Engleza/ min 150

Gen: Actiune, Comedie, Familie (?), Fantezie.

(in Romania sub numele de „Piratii din Caraibe: Cufarul Omului Mort” din 15.09.2006)

(titluri alternative "Pirates of the Caribbean 2" "Pirates of the Caribbean DMC")

Pana la urma la ce ne putem astepta de la un film care este inspirat dintr-o atractie a parcului de distractii Disney?.... desigur la aventura, suspans actiune si efecte speciale.

Cu toate astea nu e greu sa nu observi ca Piratii 2 se indeparteaza tot mai mult de plauzibil si de orice contact cu lumea reala devenind un fel de „Pirati ai apei negre” (prietenii stiu de ce!).

Insa nimic nu e mai enervant decat sa platesti cursa... si la mijlocul actiunii totul sa se opreasca, urmand invitatia de a reveni la anul lasandu-ti mai mult decat un gust amar in gura (eu unul m-am simtit aproape inselat de finalul abrupt al filmului).

Despre scenariu nimic bun de zis, pentru ca singurul lui scop e sa acumuleze tensiunea si asteptarea pentru Piratii 3... astfel incat ultimul (?) episod al acestei pseudotrilogii sa devina filmul cu cele mai mari incasari din istorie (cinic nu?).

O mica avertizare, anumite scene pot fi considerate extrem de infricosatoare pentru copii foarte mici... de unde si uimirea ca acest film are rating de AUDIENTA GENERALA in Romania...

Subtitrare aici

Citeste tot articolul si Comentariile!

04 octombrie, 2006

Thank you for Smoking 8/10

„O satira contemporana si o spumoasa comedie cinica (cum nu credeam ca o sa mai vad iesind vreodata din Hollywood-ul ce exagereaza cateodata cu political corectness), ce priveste cu un ochi extrem de critic ambele tabere (populate cu personaje lipsite de orice scrupule) implicate in problema fumatului.”

USA (Room 9 Entertainment– release Fox Searchlight Pictures)/Engleza/ min 92

Gen: Comedie

(in Romania sub numele de „Multumim ca fumati” din 08.09.2006)

Nick Naylor purtatorul de cuvant al Big Tabbaco (deghizata in spatele unei „Academii de studii a tutunului” ), nu are nici o problema in a le spune oamenilor ca fumatul le face bine, si isi face bine meseria ce este fara indoiala una dintre cele mai grele misiuni din lumea lobbyului. La un moment dat intr-o disputa cu singurii sai prieteni (purtatorii de cuvant al industriei alcoolului si cea a armelor de foc supranumiti si : M.O.D, Mearchants of Death) este chiar mandru de faptul ca este responsabil de moartea zilnica a 1200 de americani.

Insa acum trebuie sa il infrunte pe senatorul Finistirre, hotarat sa puna pe toate pachetele de tigari... semnul de otrava (craniul si oasele incrucisate), sa isi refaca relatia cu fiul, sa corupa producatorii de la Hollywood pentru a plasa din nou tigari in filme si in acelasi timp sa evite capacanele unei fascinate si sexy reporterite.

Mie unul mi-a placut filmul asta la nebunie, mai ales ca imi aduce aminte de excelentul „Lord of War” din primavara. Este scris bine, regizat la fel si in el joaca o constelatie de mari actori. Insa cel mai important „Thank you for Smoking” este al naibii de amuzant si te face sa razi, chiar daca uneori nu ai vrea…

Din nefericiere, filmul greseste pentru ca isi pierde rapid tinta, atacand fara discriminare pe oricine, reusind pana la urma sa dea in cateva scene impresia ca devine la fel ca si Naylor un avocat al diavolului. Pe de alta parte am fost dezamagit de lipsa de incisivitate in tratarea „Academiei” si mai ales pentru ca finalul este prea „dragut” si lipsit de orice dramatism.

subtitrare/traducere aici

Citeste tot articolul si Comentariile!
 
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.