31 octombrie, 2010

Cu nostalgie... despre trecut

Cam asta e istoria scurta a acestui blog:



 

poate ca o mica analogie a crizei financiare pana prin 2008... aveam destul timp (si resurse) ca sa vad in fiecare zi cate un film. Astazi un film e o ocazie speciala... in rest: work and no fun.

Cauzele maririi si decaderii sunt multiple:
  • am prins o nisa buna (neacoperita de nimeni pe vremea aiai) insa apoi au aparut si altii mai activi, mai cu spam-bloguri, mai cu streaming pe net etc..
  • faceam linkuri catre subtitrari... acum nu mai fac asta,
  • dupa aparitia siteurilor de genul: filme bune, noi, tari... moi mi s-a facut brusc lehamite de blogarit.
Premisa problemei e simpla... insa raspunsul il aveti doar voi:
- ce nu va place pe aici?
- ce va enerveaza?
- ce va impiedica sa reveniti mai des?

Orice feedback si despre lucrurile pozitive este bine venit!

Citeste tot articolul si Comentariile!

Filme de Halloween. Va recomand cele mai bune filme horror!

Satul de SAW xx şi de toate laturile  ce se dau filme horror în perioada asta a anului... ce nu sunt în stare să sperie nici măcar o bătrânică bisericoasă?
Urmează o listă de filme ce garantat o să facă să vă sară chiloţii de pe voi.
Nu le vedeţi de unii singuri... noaptea!

The Blair Witch Project
 

The Thing 


The Shining


Halloween (1978)


Evil Dead 2 
 


Night of the Living Dead



Dawn of the Dead
 


The Exorcist
 

The Birds 
 


Friday the 13th (1980)
 


Alien
 


Texas Chainsaw Massacre (original 1974 si remake 1999)





Ju-on (original japonia 2000)  
 


28 Days Later
 


A Nightmare on Elm Street
 


Jaws
 


Invasion of the Body Snatchers (remake 1978)
 


The Wicker Man


Ringu ( Ring) (original 1998) 


Lista e deschisa, va astept cu completari...mai ales ca e posibil sa fi uitat cateva din filmele ce mi-au placut la nebunie! 

Citeste tot articolul si Comentariile!

Wall Street: Money Never Sleeps (Wall Street 2: Banii sunt făcuţi să circule / 2010) - 7/10

"Oliver Stone dă cu bâta în baltă încercând să povestească prea multe despre criza actuală în Wall Street 2. Lăcomia proverbială e doar în planul secund, mult diluată... are remuşcări... şi se dezumflă total într-un final de telenovelă ce pune cruce unui film ce ar fi putut fi o capodoperă"


In Wall Street 2, predica despre eşecul lăcomiei ca politică economică concurează cu multe alte subiecte (printre care şi firul narativ propriu-zis al peliculei) pentru prim plan... rezultând un film cam zăpăcit, a cărui acte sunt inegale şi în care sarea şi piperul: Gordon Gekko (jucat exemplar de Michael Douglas) apare prea puţin (lipseşte o mare parte din film) pentru a salva o peliculă ce îşi propune multe şi nu realizează mai nimic.

Shia LaBeouf... este o dezamagire, rolul său nu e credibil nici pentru o secunda si astfel nu reuseşte sa faca tangibilă (interesantă) povestioara cu viitorul luminos si fuziunea nucleară. Carrey Mulligan are o misiune ingrată cu un rolul lipsit de adancime al fiicei etern plangacioase si dezgustate a lui Gekko... insă reuşeşte surprinzătoare nuanţe care fac ca personajul jucat să nu devină antipatic.

Filmul în sine ar fi fost unul grozav dacă s-ar fi terminat un picut mai devreme cu Gordon Gekko privind pierdut la filmul unei ecografii... insă regizorul are grijă să ne ofere un final chiar mai neinspirat decât
începutul... o manea telenovelistică pe care nu o putem crede nici o secundă. Lacomia nu va deveni niciodată mai umană... si criza actuală nu reprezintă un esec de moralitate al capitalismului. Pur şi simplu se pot face mai mulţi bani în vremurile "rele" decât în cele bune.

Salariile toate în jos... profiturile corporaţiilor numai în sus.
The world is not over yet, buy stocks!

Citeste tot articolul si Comentariile!

30 octombrie, 2010

Wild Orchid (Orhideea Salbatica - 1990) - 5/10

"Deşi superior filmelor erotice a căror singura raţiune este sexul, Wild Orchid suferă de pe urma premisei şchioape, scenariului nătâng şi a dialogurilor de toată jena (multe dintre replici fiind citite şi nu jucate"

Curios sa vad pe cine mai copie Felix în serialul cvasi-omonim de pe Antena 1, am urmărit acest film la indemnul prietenei mele (entuziasmată de reclamă şi de amintirea vizionării acestui film acum un milion de ani). Ea a adormit... eu am rămas sa mă minunez de cât de lipsită de inhibiţii era cinematografia la sfârşitul anilor 80.

Orhideea Salbatica se bazează mai mult pe exotismul locatiei decat pe senzualitate în tentativa ei de a ne incita. Pe vremea lui acest film artistic soft-erotic reusea cu usurinţă ceea ce îşi propunea... insa in prezent pelicula pare lipsită aproape în totalitate de magie. Nu mai incită ci mai degrabă plictiseşte...

Ramane doar satisfactia de a vedea actori buni în roluri idioate... într-un film ce e adesea atat de prost încat devine distractiv

Citeste tot articolul si Comentariile!

26 octombrie, 2010

IMDB (baza de date de pe internet a filmelor)... suntem romani sau nu suntem?

Mare jale mare... IMDB-ul livrat pe IP-urile romanesti prezinta in ultima vreme titlurile unor filme traduse in romaneste dupa schemele oribile ale distribuitorilor cretini de pe la noi.

Se pare ca "eroarea" se va extinde treptat la toata baza de date a filmelor de acolo (transformand IMDB-ul intr-un fel de cinemagia... ireal!).

Solutia impotriva acestei scabii lingvistice este un "register" + settings... dar deja IMDB-ul e la a doua surpriza nasoala (paginile arata oribil). Pe scurt: Log-inPersonalizeUpdate your site preferences. Show previous title and name page design (reference view), English

Poi daca vorba vine ashe... nu putem sa ne lasam mai prejos:
Revenim deocamdata la traditia bilingva a titlurilor cronicutelor...

Nu de alta dar poate concetatenii nostrii incep sa caute "inceputul" in loc de Inception si tot felul de astfel de cretinatati fara a gasi nicaieri o cronica decenta.

Imi cer scuze pentru revenirea la Prutenism, insa va ascult parerile cu privire la aceasta dilema.

Citeste tot articolul si Comentariile!

The other guys (2010 - Agenţii de rezervă) - 7/10

"Chiar dacă povestea din The other guys e plina de aiureli şi majoritatea poantelor din această comedie se cam răsufla până la final, premisa e în sine simpatică şi captivantă, pusă corect în valoare... de unde şi impresia generală de film solid, bine făcut şi care reuşeşte pe deplin să ne distreze!"


In filmele politiste de actiune, eroii principali sunt super-agenti ce irosesc tone de gloante, impart mii de pumni si arunca in aer sute de masini pentru a pune la punct infractorii... iar  "The other guys" are grija sa parodiaze cu istetime aceste clisee propunand în schimb doi politisti la fel de neobisnuiti: nu mega-macho-machete ci niste aparenti pampalai, luati peste picior atat de colegi cat si de cei pe care incearca sa ii prinda.

Insa aparentele inseala in acest film... caci avem parte de femei frumoase in pofida eroilor nostrii, de ceva actiune cu masini chiar daca ei conduc o Toyota Prius si de un caz "inspirat din fapte reale" ce e mai scandalos decat orice povestioara lacrimogena cu droguri si orfani.

Am zambit mai tot filmul, am ras cu hohote la una doua scene... asa ca pot considera acest film ca pe o comedie rezonabil de reusita. Recolta a fost slaba anul acesta ... asa ca trebuie sa ne multumim si cu atat.

Recomandat!

Citeste tot articolul si Comentariile!

24 octombrie, 2010

RED (2010) -7/10

"Acest thriller geriatric, ne oferă surprinzător de multă acţiune şi distracţie alături de multi dintre actorii noştri preferaţi. Din păcate distribuţia stelară nu poate dilua gustul amar pe care ni-l lasă nenumăratele clişee ale scenariului şi de unele scenele de acţiune atât de ridicole încât par ieşite direct din canonul benzii desenate din care este inspirat RED"

Cine nu ar vrea să vadă un film în care joacă la un loc: Bruce Willis; John Malkovich; Helen Mirren; Morgan Freeman; Mary-Louise Parker; Richard Dreyfuss si Ernest Borgnine... chiar şi atunci când premisa e una din nou împrumutată din benzile desenate: un grup de agenţi CIA pensionaţi readuşi în activitate de o încercare perfidă de a îi elimina.

Din fericire RED (retired, extremely dangerous) nu ne dezamăgeşte... şi o mare parte din farmecul acestui film este de a vedea unele dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite feţe de pe marele ecran jucând un roluri care reflectă cu simpatie vârsta reală a acestora dar şi care sugerează că "bătrânii" o să rămână pe vecii mai buni şi mai îndrăgiţi decât tinerii lupi... atât când vine vorba de cafteală cât şi de talentul actoricesc.

Povestea nu rupe gura târgului, e previzibilă, punctată cu nenumărate clişee însă e destul de interesantă încât să ne lăsăm captivaţi de acest thriller cu multe împuşcături şi explozii. Din păcate chiar scenele de acţiune (de altfel dinamice şi distractive) conţin destule neghiobii, aiureli, puternice devieri de la realitate şi logică astfel încât să ne strice vizionarea.

Citeste tot articolul si Comentariile!

23 octombrie, 2010

Filme octombrie 2010 (gu) noi?

Filme noi sau filme gunoi (TM)? Urmeaza lista filmelor aparute in ultima vreme pe care nu am de gand sa le urmaresc.
Ati  apucat sa vedeti vreo unul din aceste filme? Sunt chiar atat de rele... sau poate unul dintre ele merita vazut?

Astept comentariile voastre... see ya!



Life as We Know It (2010) - chick flick, premisa unor parinti accidentali ce nu stiu ce sa faca odata ce sunt pusi sa creasca un copil este fumata de mult... iar filmul nu ofera foarte multe.



Alpha and Omega (2010) - animatie mai potrivita pentru un "direct to DVD" ce a ajuns din greseala prin cinematografe deoarece e 3D si chestia asta e la moda. Film de familie de evitat



My Soul to Take (2010) - aceeaşi chestie, film facut de dragul 3D-ului (si ala prost), un horror plictisitor si lipsit de inspiratie



You Again (2010) - o pseudo-comedie despre rivalitati si amintiri din liceu ce esueaza pe toate planurile



Case 39 (2010) - ridicol si absurd... un film horror aparut doar de dragul Halloween-ului.

Nu va faceti griji, o sa va recomand eu filme mult mai bune!

Citeste tot articolul si Comentariile!

Haiducii lui Saptecai (1970) - 6/10

"Aventurile pseudoistorice ale Haiducilor lui Saptecai reușesc să se închege într-un film surprinzător de interesant și distractiv. Din păcate după un prim act extrem de reușit filmul nu se mai ridică deasupra nivelului filmelor românești de acest gen"

Mi-a plăcut: Florin Piersic, Colea Răutu, Toma Caragiu, Aimee Iacobescu (în rolul prințesei-piţi Ralu) coloana sonoră, umorul multor scene.
În schimb vizual, filmul e la pământ (vina nu poate fi dată doar pe calitatea peliculei), actul median e foarte plictisitor și lecția de "istorie" cu inspirație comunistă este neconvingătoare.

Citeste tot articolul si Comentariile!

16 octombrie, 2010

Machete (2010) - 8/10

“Rodriguez nu se dezminte şi ne oferă un nou film sucit, ridicol şi totuşi grozav distractiv. Răzbunarea lui Machete e violentă, sângeroasa, amuzantă…şi incitantă. Totuşi acest super film de categorie C are o singură hibă, una mare de tot: trailerul era de vreo 10 ori mai mişto!”





Machete a fost la început doar un fake-trailer în “Grindhouse”, însă un trailer atât de bun încât merita să promoveze un film indiferent de cât de prost ar fi fost acesta. Trailerul e genial… de o originalitate demenţială ce pare imposibil de egalat într-un lung metraj.


În aceste condiţii Robert Rodriguez reuşeşte să nu ne dezamăgească complet, reuşind să închege cu originalitate şi pasiune un film în care să se reflecte toate promisiunile trailerului... şi aduce destulă inovaţia premisei astfel încât poanta "super-agentului mexican" să nu expire complet pe parcursul filmului.

Problema e că Machete e un picuţ cam lung... şi nu destul de exagerat în exploatarea neruşinată (în cel mai bun sens al cuvântului) a subiectului aşa ca senzaţia de: "e atât de rău încât e bun" să fie una care să ne dea peste cap (aşa cum de exemplu se întâmpla în Borat).

Chiar dacă mi-aş fi dorit ca Machete să nu depăşească 90 de minute... sunt destule elemente delicioase de umplutură: o satiră ascuţită a felului în care sunt trataţi mexicanii în SUA, un Robert de Niro... super (dar care nu fură show-ul), Stevan Segal în primul rol negativ pe care îl văd (şi îi stă super... chiar şi atunci când îşi auto-parodiază filmele)... şi abonata închisorilor Lindsay Lohan cu un rol de "No comment"!

Machete (Danny Trejo) e însă regele filmului... un adevărat Shaft al zilelor noastre care respectă perfect reţeta: puternic, inteligent, sexy, dur, dornic de răzbunare dar şi de dreptate... şi care pare capabil să ridice moralul şi părerea de sine a minorităţii mexicane din State.

Poate că neaşteptata (dar justa) dorinţă a lui Rodriguez de a atrage atenţia în mod serios asupra retoricii populiste şi tâmpite ale politicienilor de dreapta din state... face ca filmul să se ia câteodată prea în serios, ceea ce reduce mult din farmecul nevinovat al unei poveşti ce ar fi trebuit să fie doar despre: acţiune, violentă, sânge şi sex.

!ATENTIE! Machete se recomandă din toată inima doar posesorilor de cromozom Y. Vizionarea alături de prietenă, amantă, nevastă... etc e o idee bună, doar atunci când iniţiativa aparţine lor. Violenţa exagerată şi excesul de sânge poate să nu fie pe gustul celor cu stomacul sensibil (sau fitze la cabină).

Citeste tot articolul si Comentariile!

06 octombrie, 2010

Salt – 7/10

“Deşi multe din elementele scenariului acestui film sunt atât de ridicole/absurde încât ar fi mai potrivite pentru un intro de “Red Alert 2&3, nu poti să rămâi decât foarte mulţumit de acţiunea palpitantă şi de… Angelina Jolie atât de credibilă în rolul de super-spion”

The good!

  • Angelina Jolie, fuge, sare, împuscă, cafteşte… etc şi mai reuşeşte să îşi joace şi bine rolul;
  • Acţiunea palpitantă, ritmul grozav al filmului lipsit de orice fel de moment mai slab sau plictisitor;
  • Academia sovietică de spionaşi… al naibii de funny, parcă ar fi fost cantonamentul gimnastelor noastre de pe vremuri.
  • Scenariul… fanteziei pură, absolut imprevizibil.

The bad!

  • Enormele aberaţii din scenariu pot să ne facă să nu putem lua nici măcar pentru o secundă filmul prea în serios.
  • Nu ştiu câtele răsturnări de situaţie din film…

În concluzie filmul bate viaţa de data asta (având în vedere penibilitatea reţelei reale de agenţi ruşi descoperiţi anul acesta in SUA… şi care reuşiseră să se infiltreze de abia la nivelul şedinţelor cu părinţii) iar Angelina Jolie ne face să urmărim cu plăcere o poveste despre spioni, agenţi sovietici perfecţi, trădare, război nuclear etc… din care mai lipseşte doar Yuri.

Pure entertainment!

Citeste tot articolul si Comentariile!

Back…

Ok, o mica verificare inainte de a o lua de la capat:

  • PhD, checked, OK!
  • work stuff, checked… inca avem parte de targeturi, deadlines, bullshit and such (chestia asta o sa limiteze major numarul de filme pe care le vad si pe care pot sa le comentez).
  • MISC problems, checked… lots of them!
  • Blog, checked… inca e aici.
  • Cititori….? mai sunteti?

TO DO!

  • see movies!
  • refresh blog design,
  • write stuff…

Here we go again! Sezonul 4 al acestui blog!

Citeste tot articolul si Comentariile!
 
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.