Ultimele Filme vazute de DANEZIA

O comedie romantică inteligentă, inspirată şi originala (calităti cam inasociabile acestui gen de filme) făcută parcă... mai mult pentru jumătatea masculină a speciei umane. Altfel cu greu îmi pot explica... începutul prost şi plictisitor al filmului, abordarea interesantă dar unidirecţională a poveştii de dragoste, cât şi neliniaritatea uneori agasantă a felului în care aceasta este povestită.

USA, 95 min.

Tom e un idiot. Lui îi trebuie 500 de zile ca să înţeleagă diferenţa între aşteptări şi realitate (surprinsă foarte bine într-un moment cheie a filmului)... cât şi faptul că dragostea lui, oricât de mare, nu poate mişca munţii sau creea ceea ce e imposibil să existe. Din nefericire Tom nu este singur... pentru că nu există bărbat de pe lumea asta care să nu fi simţit ceea ce a simţit el... sau cazul şi mai nefericit... să nu se trezească toată viaţa din această amăgire.

Summer (vară) este acea fată: nu genul de paraşută Playboy... ci acea fată "normală", drăguţă, inteligentă cu spirit şi atitudine ce este capabilă să atragă atenţia tuturor fără a fi remarcabilă prin nimic anume. Pentru ea viaţa şi dragostea reprezintă chestii pragmatice, este stăpână pe existenţa ei... şi ea decide. Problema este că bărbaţii (Tom în acest caz) ajung să se înmoaie total în acest caz... să se îndrăgostească peste măsură şi să creadă că sentimentele lor pot dărâma grelele ziduri ce înconjoară un suflet pe care ei îl consideră rece şi pe care cred că pot să îl cucerească. Tom... la fel ca şi restul speciei masculine ajunsă în această situaţie e deja pe un drum plin de amăgiri... drum ce duce la grave suferinte... din dragoste.

Summer e sinceră de la început (necrezând nici o clipă în viitorul lor), dar Tom ignoră cu bună ştiinţă acest aspect. Asta ne face să nu o considerăm deloc o scorpie insensibilă ci să fim siguri că suferinţele lui Tom sunt o consecinţă normală a ochelarilor roz pe care acesta îi poartă. În realitate femeile sau bărbaţii ajunşi în situaţia de a fi implicaţi în relaţii în care nu cred cu adevărat fac şi ei greşeala de a minţi crezând că astfel produc fericire sau alină durerea... Noi bărbaţii ajungem să minţim mai des şi mai tot timpul... dar asta e o altă poveste şi un alt film.

500 zile de vară e o poveste romantică dar nu e o poveste de dragoste (aşa cum prea grijuliul narator are grijă să ne informeze încă de la început) căci povestea de dragoste începe de abia la finalul peliculei, insă este o poveste despre dragoste... o dragoste de evitat.

Il declar materie obligatorie de studiu... impofida defectelor evidente ce nu îl fac un film chiar atât de uşor de vizionat:

• excesul de neliniaritate face ca istorisirea să nu devină prea cursivă decât spre final atunci când totul prinde contur.
• numarul zilelor, deloc un reper... mai mult o idee proastă ce îl face pe scenarist să inventeze chestii care să umple golurile. Chestiile sunt deseori artificiale.
• personajele secundare ce nu există decât ca prezenţe bidimensionale pe lângă EL şi EA.
• începutul incredibil de lent, lipsit de ritm şi plictisitor... un anestezic perfect.

Noapte bună,
Dnz,