Ultimele Filme vazute de DANEZIA

O cronică de care încă mă feresc să mă apuc cu adevărat. Nu de alta dar acesta este filmul meu preferat… şi încă nu îmi dau seama de ce îmi place atât de mult. Oare nu am spus destul deja?

USA/ Engleza/ min 160

Poezie, artă, religie… imagine şi sunet… simfonie… o iluzie a unui viitor când utopic, când apocaliptic (vezi 2010) atât de îndepărtată de realitatea prezentului… dar care părea atât de aproape şi atât de real pentru visătorii anilor 70.

Poate că iubesc atât de mult acest film… deoarece urăsc prezentul… de fapt viitorul (suntem în 2008 până la urmă). Simt că fac parte dintr-o generaţie ce a dezamăgit speranţele şi visele unei generaţii cu adevărat extraordinare. Cea care a reclădit lumea după al doilea război mondial, cea care a pus un om pe lună… cea care a construit… drumuri, baraje, blocuri. Mă simt strivit de ea şi neputincios...

Fac parte dintr-o generaţie ce e şi mai departe de drumul către stele, ce nu a fost capabilă să rezolve nici o problemă a umanităţii… foametea, războiul, bolile, sărăcia, analfabetismul şi lista poate continua. O generaţie de consumişti… ce ne petrecem timpul în trafic şi mall-uri … fascinaţi de lucruri material şi bling ce a cucerit un singur spaţiu: cel virtual.

Sincer aş da internetul, messengerul, blogurile… chiar şi wikipedia, pentru puţină paranoia a războiului rece. Poate că nu gândesc deloc matur… dar vreau navele interplanetare, misiunile spre Jupiter şi mai departe, staţiile spaţiale… banalitate zborurilor spaţiale… nu îmi e frică nici de computerele gânditoare, schizofrenice capabile să ucidă.

Gradoarea filmului… felul său distant şi rece… mă fac să visez. Şi visez la imensitatea universului, la miile de lumi ce ne înconjoară… la cât de imens e totul şi cât de mici suntem noi. Şi sunt liniştit… şi generaţia anilor 70 visa la acelaşi lucru, îşi punea aceleaşi întrebări. Poate că nu i-am dezamăgit cu adevărat…

P.S.

Felicitări grupurilor de cercetători ce au publicat în această săptămână atât imaginea primei planete extrasolare, cât şi imaginea unui alt sistem solar. Priviţi cerul şi gândiţi pentru o secundă că din miile de stele pe care le vedeţi, cel puţin 25% au planete. Am început să le găsim de vreo câţiva ani. Am găsit 326!... cu tehnologia noastră primitivă. Şi creşterea e logaritmică… până la sfârşitul vieţii noastre vom fi găsit sute de mii… chiar milioane de planete.

Vom găsi viaţă în sistemul nostru solar (ori în sateliţii lui Jupiter, ori ai lui Saturn)… si apoi vom privi spre milioanele de planete… aşteptând un semn ce cred că nu va veni niciodată. Am minţit când am spus că îmi e dor de paranoia războiului rece…