(2005) The World's Fastest Indian (Cel mai rapid motor din lume) -8/10 ~ Ultimele Filme vazute de DANEZIA

28 mai, 2008

(2005) The World's Fastest Indian (Cel mai rapid motor din lume) -8/10

Neîncredere, puţină suspiciune… priviri ironice asta e prima impresie pe care ţi-o provoacă povestea cam banală din The World's Fastest Indian. Asta simt şi cei care îl întâlnesc prima oară pe bătrânul Burt Munro, jucat magnific de un Anthony Hopkins ce realizează un adevărat miracol: transformă un film lent, plictisitor şi dulcegăros… într-o poveste ce trebuie văzută. Farmecul, candoarea, umorul şi sinceritatea dezarmantă cuceresc până la urmă totul.

USA, Noua Zeelandă/ Engleza/ min 127

Am început să urmăresc din greşeală acest film, răzând din când în când… de cât de slăbuţ părea să fie un film în care Anthony Hopkins părea să fi aterizat din greşeală. Gândeam că mă mai uit puţin, mă mai distrez… şi după câteva minute îl închid… şi asta o să fie totul.

Apoi am realizat… că aşa îl privesc toţi pe Burt Munro, bătrânul entuziast ce îşi doreşte să doboare recorduri de viteză cu o motocicletă veche şi ruginită… de la începutul secolului XX. Iar pe măsură ce călătoria lui spre tărâmurile mitice ale vitezei acumula încercări şi obstacole, mi-a fost imposibil să nu mă las captivat… cucerit de film… şi de ceea ce a realizat Anthony Hopkins în el.

Din fericire… nu cunoşteam povestea lui Burt Munro (filmul e realizat după „fapte reale”) aşa că am reuşit să apreciez cu adevărat odiseea şi finalul superb al filmului. Un final cum greu mai găseşti în ziua de astăzi…

Un film pentru toţi cei care se consideră prea bătrâni pentru a îşi trăi viaţa… sau de a face ceea ce îşi doresc… şi a îşi împlini visele.

Subtitrare aici (regieLive)


Niciun comentariu:

 
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.