Ultimele Filme vazute de DANEZIA

Deşi unul dintre cele mai bune filme SF făcute vreodată (pur si simplu venerat de majoritatea criticilor de film), Solaris nu prea seamănă a capodopera, nişte momente mai neinspirate si efectele speciale jenante... fac acest film o experienţă dificilă, pentru noi... pământenii.

URSS/ Germana, Rusa/ min 165

Pentru a preveni eventualele atacuri la persoana, o sa încep prin a preciza ca nota 8 desemnează un film „foarte bun”, şi că o să încerc să expun pe larg motivele pentru care am ales să nu mă alătur cohortei ce laudă necondiţionat Solarisul lui Tarkovsky.

In plus mă simt obligat sa îi avertizez pe cei care îşi doresc sa vadă aceasta pelicula, ca trebuie sa se pregătească mental de o experienţa mai deosebita... asupra căreia sa i se dăruiască total. Până la urmă asta e un film rusesc, cu cadre lungi, lente si cuprinzătoare... în care nu te poţi baza pe un montaj alert care să ţină interesul aprins... aşa că dacă ştii că o drama plină de simbolism care urmăreşte efectele explorării spaţiale asupra psihicului omenesc, nu poate să te captiveze... atunci iţi recomand să îţi găseşti orice altceva de făcut şi să nu te plictiseşti de moarte.

Solaris începe extrem de lent... Tarkovsky utilizând nişte extrem de frumoase cadre ce surprind frumuseţea vieţii de pe pământ, pentru a deconecta spectatorul de realitate... si de a-l introduce în ritmul acestei poveşti deosebite. În plus începutul „cald si familiar” pregăteşte o extrem de inteligentă antiteză cu planeta rece şi stranie... în care oceanul şi norii în nuanţe de gri sunt singurul lucru ce stă între ritmica alternare dintre negrul adânc al nopţii şi albul orbitor al zilelor.

Apoi urmează momente filmului ce nu prea mi-au placut... raportul academiei ce analizează mărturia lui Burton asupra evenimentelor de pe misterioasa planeta Solaris, si infama scena in care il vedem pe Burton intr-o masină ce se angajează în traficul infernal al unui oras japonez. Referitor la aceste doua puncte ale filmului... ele nu numai ca sunt inutile in contextul ulterior al povestii, dar sunt si exagerat de lungi. În plus prima incearca prea mult sa dea impresia futurista de SF, in timp ce a doua (desi la inceput este extrem de fluida si placuta privirii), devine rapid fragmentata si agasanta... iar pe final sabotată de un montaj nefericit si de nereuşitele efecte speciale ce nu reuşesc deloc sa plaseze vizual personajul la „locul faptei”.

Urmează o scurta (dar realizată cu imaginaţie) călătorie spaţială, scena ce este si ea distrusă pe final de niste inutile si extrem de penibile efecte speciale. (înţeleg motivele pentru care Tarkovsky s-a ferit convenţiile genului, şi a avut grijă ca adevărata sa capodoperă „Stalker” să fie privat de pacostea unor efecte speciale care să arate din ce in ce mai prost odată cu trecerea timpului).

BUUUNNN!!!!, daca ai supravieţuit până aici (atât în vizionarea filmului dar şi în citirea review-ului), este posibil să devenim foarte buni prieteni :P, aşa că o să îţi las plăcerea să descoperi de ce filmul ăsta e atât de lăudat... şi desigur că după finalul genial o să îşi pierzi vreo 2 ore pe net, căutând explicaţii pentru toată simbolistica.

Pe scurt urmează o explorare adâncă a psihicului omenesc, a felului în care fiinţele umane relaţionează între ele... şi mai ales felul în care aceste relaţii cu alţi oameni şi cu mediul în care acestea se produc ajung să ne transforme felul de a fi.

Şi pentru a da şi mai multă adâncime, Solaris mai descrie cu fidelitate (chiar dacă indirect) o entitate extraterestră ce pare întradevăr extraterestră (şi nu doar o făcătură a celor mai adânci visuri şi coşmaruri omeneşti) şi Tarkovsky reuşeşte să transmită neîncrederea şi suspiciunea sa asupra utilităţii explorărilor spaţiale „avem nevoie doar de oglinzi” şi nu căutam neapărat să descoperim necunoscutul şi misteriosul... aceeaşi idee putând fi aplicata şi în cazul relaţiei noastre cu restul oamenilor, încercăm tot timpul să vedem in ceilalţi doar nişte oglinzi în care încercăm să ne regăsim.

În rezumat, pentru un film ce nu i-a plăcut nici regizorului (Tarkovsky) şi nici autorului cărţii (Stanisław Lem), Solarisul a ieşit mai mult decât ok... şi ar deveni cu adevarat o operă extraordinară prin eliminarea sau corectarea efectelor speciale penibile ce distrug atmosfera şi spiritul filmului.

Şi dacă tot ai ajuns până la final, pot să îţi spun că Solaris e un adevărat „noob separator” in ale cunoştinţelor cinematografice pentru critici, dar ca are un efect asemănător şi asupra spectatorilor. Nu e neapărat chestie de inteligenţă... ci de disponibilitate şi dorinţă de a înţelege chestii un picuţ mai complexe. Si dacă după ultima scenă a filmului ajungi să îţi pui întrebări şi încep să te bântuie gânduri.... atunci totul e ok.!

P.S. Indiciu... trebuiesc urmărite diferitele ipostaze ale apei...

Subtitrare aici