Futurama: Bender's Big Score– 9/10 ~ Ultimele Filme vazute de DANEZIA

25 noiembrie, 2007

Futurama: Bender's Big Score– 9/10

Cei mai înfocaţi fani ai mult regretatei serii Futurama vor fi încântaţi peste măsură de acest film lansat direct pe DVD. Scenariul genial (bine gândit şi complex din punct de vedere ştiinţific), abundenţa de glume de la cele mai directe la cele mai sofisticate, revizitarea şi explicarea unora dintre cele mai reuşite momente ale serialului, ironiile fine şi abundenţa de parodii şi aluzii mă fac să regret lipsa acestui film din cinematografe.

USA/ Engleza/ min 88

Sunt sigur că mulţi dintre voi nu au auzit în viaţa lor de Futurama, serialul animat creat de către „tăticul Simpsonilor” Matt Groening, chiar dacă într-o vreme pe TVR2... la ceas de noapte au fost difuzate destule episoade din el.


Oricum nici la noi, ca de altfel în toată lumea, acest show nu a devenit vre-un fenomen de masă capabil să detroneze în notorietate seriale ca Family Guy, The Simpsons sau South Park, însă poate a venit timpul ca acest lucru să se schimbe... Calitatea seriei este incontenstabilă şi terminarea abruptă a acesteia... undeva în sezonul al 4 e probabil una dintre cele mai regretate şi discutabile decizii de anulare a unui serial de televiziune american.

Şi de aici, de la gafa monumentală a directorilor de la FOX, porneşte „Bender's Big Score”. Urmează apoi o decapitare accidentală ce duce la o extrem de amuzantă poveste despre „spam-uri”, dragoste şi călătorii în timp... la care se adaugă ingredientele clasice ale seriei: umorul negru, poveştile multiple ce se întretaie, parodierea scenelor clasice din filme, ironizarea lumii „prezentului”, situaţiile bizare sau ilogice dar şi momentele sfâşietor de triste sau scenele muzicale.


Totul merge bestial de lin şi încă nu îmi dau seama cum filmul ăsta poate fi fragmentat în episoade pentru atât de aşteptata revenire a seriei pe Comedy Central.În concluzie, Futurama: Bender's Big Score prezintă aceeaşi combinaţie teribilă de umor direct, fizic... nesimţit ;)) şi aluzii fine ce i-au făcut deja pe cei mai înrăiţi (inteligenţi) fani să analizeze screenshoturi şi să se apuce de descifrat, capabilă să distreze pe orice spectator deţinător de creier. De văzut!!!

(ahh... şi sa nu uitam desigur că DVD-ul conţine un întreg episod din Hypnotoad... mmm... mai convingător decât orice review!)

Subtitrare (waiT)

Un comentariu:

Anonim spunea...

am vazut 1 sau 2 episoade din futurama si mi`au placut, dar cum deja urmaream south park, simpsons, family guy si alte seriale nu am mai avut pofta sa`l iau si pe ala de la inceput. voi face rost de film si`l voi vedea weekendul asta

 
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.