Ultimele Filme vazute de DANEZIA

Nici că se putea un final mai potrivit pentru o trilogie ce face ca marea majoritate a filmelor cu James Bond să pară doar aberaţii ridicole. Într-o eră infestată de gadgeturi, efecte şi explozii „filmate” pe fundal albastru e atât de minunat să vezi filmul de acţiune coborât cu picioarele pe pământ şi pus la alergat pe străzi... şi prin toată lumea. Revine totuşi în forţă marea hibă din „Supremacy”... o super „shaky-camera” a cărei mişcări haotice, nu numai că te distrag, dar te pot ameţi de-a binelea.

USA/ Engleza/ min 111

Se pare că am trăit să o văd şi pe asta, o trilogie în care ultimul film te face să vrei să le vezi şi pe celelalte două... în ordine inversă (o să se vadă şi pe blog lucrul ăsta). De fapt „Ultimatum” nu numai că îmbunătăţeşte reţeta seriei... ci rescrie atât de mult regulile genului încât nu mai cred posibilă revenirea francizei Bond la starea de dinainte de Casino Royale (decât poate pentru o sinucidere financiară).

Şi continuând antiteza cu „filmele Bond”, e chiar reconfortant să vezi un erou principal care mai şi schioapătează, mai sângerează, mai face şi greşeli şi îşi vede de treaba lui fără a mai sări dintr-un pat în altul, chiar dacă şi Bourne dă în unele momente impresia că îi poate bate şi pe Bruce Lee şi Van Damme... în acelaşi timp.

Sunt multe lucruri excepţionale la acest film, însă poate cel mai uşor de remarcat e felul în care se desfăşoară acţiunea. Cele aproape două ore pline de suspans, curg cu repeziciune prin scene ce te lasă deseori cu respiraţia tăiată... iar atunci când crezi că pot să îţi mai tragi puţin sufletul... povestea mai face câte o mişcare isteaţă către final, rezolvând câte un mister sau punându-ţi subtil puţin creierul în mişcare.

Mi-a plăcut faptul că realizatorii nu au pornit de la premisa (atât de comună în ziua de astăzi) că marea majoritate a spectatorilor sun nişte idioţi, ci au făcut un film al naibii de distractiv şi inteligent, pe care îţi face mare plăcere să îl urmăreşti chiar dacă...

... camera de filmat are Parkinson!!! (aşa cum bine a observat Richard Corliss de la Time). 432 e genial pentru mine mai ales pentru modul superb în care scenele filmate cu camera în mână, se pot combina cu scene lungi în care camera stă nemişcată sau curge lin. Însă în Bourne lucrurile scapă de sub control, şi camera o ia razna... în numele intenţiei de autenticitate şi de filmare dinamică. Există o anumită scenă (o să o recunoaşteţi şi voi cu uşurinţă), în care o discuţie devine imposibil de urmărit pentru că filmarea o ia razna! În acel moment mi-a venit în gând „A fost sau n-a fost” şi nu m-am putut abţine să nu strig:

"Cine te-a învăţat să filmezi aşa? Pune (naibii) camera pe trepied!"

Subtitrare aici (RegieLive)

P.S: Chiar misiune imposibilă pentru bieţii poliţişti marocani, cum naiba să prinzi o motocicletă cu căruţa din dotare?