Am primit mailurile voastre cu multa bucurie si imi pare bine sa stiu ca va lipsesc. Nu va faceti griji... acest blog e parte din viata mea. Nu e un proiect menit sa imi aduca bani sau faima.
E parte din mine... si din pacate in ultima vreme... am avut putin timp pentru filme... si deloc pentru a scrie aici.
Intr-o vreme ma plangeam ca nu am parte in viata de o provocare.
Se pare ca provocarea a venit:
Pe de o parte doctoratul in 3 ani (mai putin de doi ani ramasi)
Pe de alta parte sansa unei cariere intr-un domeniu ce imi e foarte drag.
Probabil partea asta din viata se cheama "maturitate"...
Dar vreau sa scriu... si vreau sa scriu asa cum v-am obisnuit. Insa astfel de articole cer timp... si timpul incepe sa devina atat de pretios.
Oricum imi va trebui ceva timp pana cand sa ma pot reapuca de scris... nu de alta dar am multe sa va zic si deja lucrul asta e destul astfel incat sa ma inhibe.
Sper ca lucrurile sa mearga mai bine odata ce ma voi hotara sa renunt la mai toate elementele ce nu tin de textul propriuzis.
Noul val de producţii al cinematografului românesc reuşeşte să ofere într-un sfârşit şi ceva memorabil pentru spectatorul obişnuit, prin această excelentă peliculă a lui Nae Caranfil. Filmul e superb din punct de vedere tehnic, interesant şi plin de umor. Păcat de exagerările dramatice ce par să facă parte din jocul obişnuit al actorilor români… şi pe care ar trebui să le uite şi regizorii de pe la noi.
USA/ Engleza/ min 92
Dacă la filmele de artă (francofilice… ca să nu le zic altfel) puteam marca victorioşi renaşterea cinematografiei autohtone, filmul „comercial” rămăsese cu mult în urmă. Marea majoritate a încercărilor păreau să se adreseze celor cu IQ subunitar… iar restul era pretenţioase din faşă.
Ideea filmului de faţă: povestirea felului în care s-a turnat primul film românesc de lungmetraj, mi se părea deja cu „nasul pe sus” numai bun de încadrat în cea de-a doua categorie. Promovarea a fost foarte proastă… şi m-a ferit şi pe mine… şi pe marea majoritate a publicului spectator de a intra în sălile de cinema. Noroc că există…
… internetul, locul unde se mai pot salva filmele ce au fost (dap… revine cuvântul magic) castrate de marketing. Mulţumesc tuturor celor ce au comentat pozitiv filmul, sinceritatea e mult mai convingătoare decât orice cuvintele potrivite de „experţi”.
Aşacă o să continui în acelaşi fel:
Am fost plăcut surprins să descopăr într-un final un film românesc impecabil din punct de vedere tehnic. Cadre largi, culori vii… o recreare convingătoare şi boemă a Micului Paris de la început de secol XIX… garderobe, decoruri… totul pus la punct până la cel mai mic detaliu. (la prima vedere nici o greşeală flagrantă însă aştept cu plăcere să depistaţi voi câte ceva).
În plus filmul e cu adevărat interesant… nu m-am uitat decât o singură dată la ceas… şi asta e foarte bine… mai ales că nu alesesem cea mai prielnică oră de vizionare (mă aşteptam să fiu băgat repejor în lumea viselor).
Surpriza majoră a fost să descopăr că filmul e amuzat… chiar foarte distractiv. Umorul e bun… de calitate… şi cred că am râs cu mult mai mult decât la cel mai recent film cu Vacanţa mare (ce se închipuia comedie). Mare parte din factorul distractiv al filmului a asigurat în mod la fel de surprinzător… nu de personajul principal (Grig) ci de Leon… jucat aşa cum trebuie de Ovidiu Niculescu. Transpunerea extrem de reuşită a unui fel de Gigi Becali (cu mult mai simpatic, inteligent şi rafinat) în vremea domniei lui Carol I, e poate legătura prin care oricine regăseşte multe din trăsăturile României de azi în acest film… ce împrumută mult din atmosfera, limbajul şi gesticulările operelor lui Caragiale.
Şi dacă am adus vorba de Carol I… o scenă cu adevărat memorabilă, ni-l pune pe primul rege al României faţă în faţă cu cohorta extrem de pestriţă de „cineaşti”… şi mă face să zic: WOW!!!... vreau filme îndrăzneţe, care să privească cu sinceritate spre trecut. (şi nu aberaţiile proslăvitoare cu domnitori-zei gen Sergiu Nicolaescu).
Apoi întreaga intrigă legată de Gaumont…. ahhh…. monde (prototipul multinaţionalei cu vorba dulce şi pusă pe făcut bani) m-a făcut să zâmbesc… şi să mă simt ceva din plăcerea balcanică a răzbunării ulterioare. Sunt lucruri ce au lovit exact la ţintă… cel puţin pentru mine.
Dar filmul are şi neajunsuri… în special dl. Vizante face praf scene ce ar fi putut deveni memorabile. Rolul era întradevăr de un mic Goe ţâfnos şi arogant… dar nici chiar aşa. Definiţie scurtă: overacting.
Desigur şi Nae Caranfil nu se poate abţine să nu sară peste cal cu scena incendierii domnişoarei Emilia (sunt secunde inutile şi macabre… peste care se putea tăia cu uşurinţă), saucu prezentarea prea stufoasă a procesului de pe final.
Din păcate Mireala Zeta apare mai mult pe ecran dezbrăcata… sau sub formă de torţă vie, şi asta e regretabil, joacă teribil de convingător… şi este superbă atunci când joacă scena horei. (mult mai feminină decât… sub formă de nuditate frontală). O altă apariţie ce poate merita mai mult timp pe ecran e şi cea a lui Sandu Mihai Gruia. M-a făcut să râd pe rupt la scena în care sparge geamul… şi apoi anunţa prin tot oraşul „succesul” fiului…
În concluzie am o singură recomandare pentru „societatea cabalico-masonică secretă”TM responsabilă de propunerea României pentru Oscarurile 2009. Ascultaţi şi voi odată de tata Danezia şi trimiteţi „Restul e tăcere”. E genul de momeală la care de obicei Academia muşcă. Am învătat anul acesta că filmul respectiv nu trebuie neapărat să fie bun... ci trebuie să facă ca filmele lor (americane) să pară bune. Nu ar trebui să le deranjăm burţile pline de cartofi prăjiţi cu filme pretenţioase de Cannes...
Keep It Simple Stupid... cu un excelent film românesc... ce o să stărnească destule nostalgii şi în cetatea filmului.
Subtitrare N/A
PS.
Din 1988 şi până acum... a trecut ceva vreme… a apărut şi un film numit “Aviatorul”… şi nu ne putem pune decât aceeaşi întrebare: cine a fost mai întâi… oul sau găina.
Dacă desfăşurarea poveştii nu surprinde pe nimeni…, inspiraţia şi sufletul pus de creatori în acest film se transformă în nenumărate scene cu adevărat uimitoare. Umorul sănătos, puţină filozofie orientală şi scenele de acţiune demenţiale sunt toate ingrediente ale unui film capabil să distreze pe toată lumea.
USA/ Engleza/ min 92
Kung Fu Panda debutează cu o animaţie 2D ce are ceva din „Samurai Jack” a lui Genndy Tartakovsky, însă curând lumea viselor se destramă şi filmul se continuă în „realitatea” unei animaţii computerizate contemporane ce deşi superbă nu rupe cu nimic gura târgului (HINT: ţineţi-vă bine pentru WALL-E).
Povestea e una cretino-banală: un panda leneş şi gras dar care visează să ajungă luptător faimos de Kung Fu… se trezeşte nominalizat de către bătrânul maestru drept salvatorul văii… singurul capabil să îl învingă pe un fost student în Kung Fu… căzut în „latura întunecată”. Deşi la început nimeni nu crede în el (înclusiv el) mici semne ne dezvăluie că alegerea înţeleptului nu a fost una deloc greşită…
Partea bună e că regăsim un foarte jovial mod de abordare a acestei improbabile istorisiri. Nu am mai râs atât de mult la un film cu „karate” de la „Maestrul beţiv” al lui Jackie Chan. Iar umorul şi prospeţimea multor scene face ca filmul să devină fermecător chiar şi pentru cei mai pretenţioşi dintre noi.
Am râs cu hohote în timpul luptei finale, şi mi-a plăcut la nebunie dinamismul unui film ce nu te plictiseşte deloc într-o oră şi jumătate cu un tempo perfect!
O construcţie artistică solidă, distractivă… pe placul întregii familii… însă care nu aduce nimic cu adevărat nou. Cu toate aceste nu pot decât să recomand această animaţie ce aduce un binemeritat omagiu (cu zâmbetul pe buze) celor mai bune filme cu arte marţiale
În această versiune Hulk are grijă să ne distreze distrugând o fabrică de răcoritoare din Brazilia, tot felul de echipamente militare pe pajiştea unui colegiu şi nenumărate alte chestii de prin New York… din păcate extravagantele efecte speciale nu pot masca faptul că violenţa devine la un moment chiar plictisitoare, şi până la urmă filmul reuşeşte să nu lase nimic memorabil în urmă.
USA/ Engleza/ min 114
The Incredible Hulk e un blockbuster sincer… fără pretenţii artistice… plin de acţiune, explozii, gălăgie şi cafteală cât cuprinde. Şi totuşi filmul acesta începe promiţător: Bruce Banner (un Edward Norton… cât se poate de bun) se ascunde de armată într-una din infamele favele din Rio de Janeiro. Aici învaţă să îşi controleze furia… şi îşi câstigă existenţă lucrând într-o fabrică de răcoritoare.
Un banal incident industrial… şi avem parte de o replică cu adevărat memorabilă din partea generalului „Thunderbolt”:
“Get our agents to look for a white man in that bottling plant!”
Şi chiar dacă instrucţiunile nu erau cele mai potrivite (Brazilia e o ţară preponderent albă…), Bruce e găsit repede şi filmul face loc uneia dintre cele mai reuşite lupte… cu un Hulk în semiobscuritate, un monstru cu adevărat terifiant… ce face lucrurile foarte interesante.
Din păcate de aici lucrurile se duc la vale, pe măsură ce Bruce caută vindecarea… şi pe măsură ce luptele devin din ce în ce mai extravagante (şi avem parte din ce în ce mai puţină poveste).
O legătură romantică mai rece decât o zi geroasă de iarnă o să lase loc apoi unei extrem de lungi lupte finală ce nu o să te încălzească prea mult… toţi bănuim deja cine o să câştige, ne aşteptăm la asta şi totuşi producătorii ne dau lovitură după lovitură… şi distrugere după distrugere. E momentul în care ajungi să te uiţi insistent la ceas şi să îţi doreşti ca totul să se termine mai repede.
Nota 6 pentru performanţa uluitoare de a face din cafteală un lucru plictisitor. Nu mă aşteptam la artă… dar doream măcar ca o bătălie supremă între doi monştrii verzi, să nu mă facă să casc insistent.
Pe de altă parte îmi e greu să nu recomand filmul acesta oricui e interesat de o peliculă de acţiune care să relaxeze şi să distreze. (a se consuma împreună cu cantităţi industriale de popcorn şi răcoritoare… de preferat necontaminate)
1.Put your music player on shuffle.
2.Press forward for each question.
3.Use the song title as the answer to the question even if it doesn't make sense. NO CHEATING!
4.Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.
5.Tag 5 people. (NOT… deja fac o mare exceptie de la blogul meu )
1. Cum te simţi astăzi?
Pet Shop Boys- Go West (se pare ca … am chef de mişcare şi plimbare… spre vest)
17. Sunt persoane care te doresc în secret?
Girls Aloud- Can't Speak French (mmm… cantecul asta chiar are atitudinea potrivita… pentru un raspuns… magulitor… nice!!!! Really nice random!!!)
18. Ce te face fericit?
Guns N' Roses- Welcome To The Jungle (…)
19. Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?
Dvorak- Songs My Mother Taught Me
Timpul pentru concluzii…
Astazi am invatat ca Danezia are muzica clasica in playlist… , pe langa de toate pentru toti…
Jocul e distractiv, il dau mai departe catre oricine e interesat… nu trisati e mult mai corect asa…
Viata poate fi atat de scurta... incat orele petrecute in fata ecranelor ar parea o risipa uriasa de timp. Din fericire exista filme capabile sa te transporte mai repede si mai departe decat orice mijloc de transport... peste mari si tari sau chiar in taramuri ce exista doar in imaginatia putinor oameni.
