Sicko - 9/10
Cel mai recent documentar al lui Michael Moore, face praf şi ultima fărâmă din iluzia numită "visul american"... se pare că banii nu aduc fericire şi sănătate atunci când fiecare e pentru el.
USA/ Engleza/ min 113
Intr-o singură ţară din lumea civilizată, individualismul, egoismul, goana după bani şi profitul prin cele mai abjecte metode au făcut imposibilă crearea unui sistem naţional de sănătate care să asigure asistenţă medicală gratuită şi universală. Dreptul la sănătate este... doar o glumă atunci când devine o afacere. Totul datorită unui mare om: Richard Nixon.
Dincolo de tema serioasă, documentarul asta e mult mai relaxat şi mai puţin crispat decât alte producţii marca Moore. Omul e chiar simpatic atunci când caută cu disperare casieria într-un spital britanic, (ca până la urmă să descopere un micuţ ghiseu în care se faceau doar decontări pentru cei ce ajunseseră pe banii lor acolo), sau atunci când face ochi mari aflând de sistemul francez al bonelor pentru mame plătite de stat (ce spală şi rufele după cum avea să descopere cu surprindere omul nostru). Iar faptul că nu mai regăsim nimic din agresivitatea combativă (chiar şi atunci când ajunge cu bolnavii la poarta bazei americane de la Guantanamo Bay) şi că tonul este unul aproape resemnat dar care îndeamnă la schimbare... sper să îi atragă şi care ar avea dubii asupra vizionării acestui film.
O să fiţi uimiţi, înduioşaţi, impresionaţi, revoltaţi, amuzaţi... şi o să râdeţi cu hohote explorând „minunatul” sistem ce ar trebui să asigure sănătatea cetăţenilor SUA. Statisticile vorbesc de la sine... şi dincolo de ele Michael Moore nu se sfiieşte să demonstreze, prin cazuri reale, ce se întâmplă atunci când sănătatea oamenilor ajunge la mâna unor companii private (corporaţii gigantice cu o imensă putere şi influentă). „Poveştile de groază” din cea mai bogată ţară din lume o să te facă să te bucuri de faptul că eşti român, proaspăt cetăţean european... chiar dacă te-ai obişnuit să deschizi uşa cabinetului oricărui doctor cu nasul, sau să aştepţi cu orele în faţa farmaciei.
Chiar dacă sistemul nostru sanitar este cu mult sub exemplele prezentate în film (ce ni se par la fel de extraterestre ca şi bieţilor americani), recunosc că am fost teribil de îngrozit de nepăsarea cruntă din societatea americană. Acum înţeleg de ce „Moartea Domnului Lăzărescu” a fost un film atât de apreciat peste ocean.
Or fi spitalele noastre prost dotate, doctorii câteodată incompetenţi şi asistentele deloc prietenoase (finanţările şi salariile mizerabile explică multe), însă perspectiva plăţii a zeci de mii de dolari pentru o banală operaţie te face să uiţi şi să ierţi multe. Alternativa e dincolo de orice imaginaţie... asigurări medicale şi medicamente extrem de scumpe ce ţi se pot refuza după bunul plac (şi pofta de profit) al unei companii pentru care viaţa ta nu valorează nimic.
Desigur că Michael Moore, exagerează (cu binecunoscuta lui atitudine părtinitoare) atunci când descrie defectele sistemului american şi avantajele „sănătăţii sociale”... însă în cazul de faţă are mare dreptate: pentru a trezi la viaţă o naţiune de zombies cu creierele spălate trebuie să şochezi şi să impresionezi.
Subtitrare (wait)
4 comentarii:
Aaaaaa de unde sa incep..Intai am crezut ce e clar un film contra Hilarei Clinton, candidata la Casa Alba, m-am bucurat - normal, apoi am realizat ca e despre companiile mari de asigurari, plus despre cat de superioara e Canada (tema draga lui Moore de la "Bowling for Colombine" incoace) - si este, insa mi-am dat seama ca e despre guvernele Frantei, Angliei comparativ cu al USA, apoi ca-i vorba de civilizatia proto fascisto-comunista a lor(adica unde massele sunt manipulate prin frica si demoralizare) comparativ cu cea europeana, ca finalmente sa realizez ca e despre moartea lui Lazarescu, si despre americanizarea Romaniei, unde egoismul, individualismul sunt gemene cu ale lor; m-a facut sa ma gandesc la falimentul romanesc, cu doctorii nostri care se duc stiti unde, la degradarea anatomiei romanului, dependent de cablu, net, bere si mai ales de supermarket.
Am extras ce a zis domnul englez in varsta cand vorbea de puterea omului intr-o democratie autentica. Sunt cuvinte pe care nu le-am auzit atat de bine zise pana acum.
Wikend placut ,,\/_
Intradevar... e un film despre foarte multe lucruri.
Si de asta imi e putintel frica de ceea ce se intampla pe la noi. Ne Americanizam... si numai in rau!!!
Traim intr-o tara in care nu am avut niciodata puterea cu adevarat. Pe politicieni ii doare undeva de parerea noastra. Suntem importanti doar la alegeri, referendul etc...
De asta sistemul nostru de sanatate e atat de varza, muncim sase zile pe saptamana si suntem codasii europei la concedii si primii la stress si nefericire.
aye, sick(o) america/ns ...
Stiu ca nu imi va citi nimeni comentariul, totusi asta e singurul mod in care pot sa iau o atitudine. Filmul asta a venit ca o palma : De vreo 3 zile taica/miu umbla prin spitale cu 5 mil in buzunar sa il primeasca si pe el cineva doar doar o scapa de durerea de spate, nu se putea apleca, abia poate merge. A platit vreo 20 ani pt luxul de a sta acum la usa la medici pe banii lui, si totusi de 3 zile nimeni nu il baga in seama prin spitale. Eram atat de suparat azi incat am zis ca vreau un sistem in care sa nu mai stam la cozi la medicamente, fiecare sa aiba asigurare proprie la care cotizeaza cat vrea el si fiecare sa isi vada de sanatatea LUI (banuiam ca e modelul SUA). Tot azi am hotarat sa ma uit si la filmul asta, il aveam de mult(torente evident), dar nu am avut curajul sa ma uit la el pt ca stiam ce ma asteapta. A fost mai dur decat Bowling, ba parca mai dur decat Lazarescu. Daca Lazarescu moare pt ca nimeni nu are chef sa il ajute ca de... tzara asta si asa are prea multi batrani, aci in SICKO americanul e o veritabila "vaca de muls" abatorizata fara nici o remuscare doar pt ca asa dicteaza interesul unei firme. Atatea zeci de mii de dolari pt ati salva un deget? Defapt da, totul in nebunia numita SUA se reduce la bani si putere... si ce ma doare acum cand scriu randurile astea e ca vad cum ne indreptam spre modelul AMerican: pensii private, asigurari de sanatate... asta e. Sincer mie greata de tzara asta, doar ca las in urma niste parinti care inca mai cred ca ceva bun se va intampla si aci. poate odata si odata se vor satura sa isi faca vile si sa isi cumpere Bentlei/uri.
Trebuie sa ma duc si eu la spitalul ala, nu de alta da mi/o trimis unu Niculaescu ( nush daca mai are importanta cine e, el oricum e mult mai inteligent ca mine din cauza asta probabil e mult, mult mai bogat ca mine) un plic cum ca trebuie sa fac ceva control. Pun pariu ca daca iau camera cu mine fac un film tot in genul lui Sicko doar ca la noi sumele vehiculate sunt ceva mai mici si intra de la pacienti in buzunarele doctorilor fara intermediari. Daca doriti sa imi raspundeti faceti/o pe mailul asta: r0tt3en@yahoo.com, eu o sa va fiu recunoscator chiar daca ma injurati pt ce am scris mai sus.
Trimiteți un comentariu